- You are here: Acasă > THROUGH THE BACKDOOR
Sunteți aici
Cinema Elvire Popesco -
Marţi, 27 Martie, 2018 - 18:00
Cinema Muzeul Țăranului -
Joi, 29 Martie, 2018 - 21:00
Scenariu:
Karam Natour
Distribuție:
Karam Natour, Aziz Natour, Sahar Natour
Imagine:
Karam Natour
Montaj:
Karam Natour
Sunet:
Karam Natour
Producător:
Karam Natour
Premieră românească
Construit din zece părți despărțite în mod echilibrat de un cântecel trist pentru copii (interpretat în playback de autorul îmbrăcat în rochie), Through the Backdoor e o serie de viniete în care mama lui Natour (văduvă) și fratele său geamăn duc la îndeplinire diverse însărcinări. Regulile fiecărui episod nu sunt foarte clare, dar nici nu sunt greu de recunoscut (o muscă urmărită cu privirea; răspunsuri în sincron ale celor doi frați la întrebările mamei; concurs de râgâieli sau supt lapte din sticlă). Puse laolaltă, aceste manifestări bizare ale întrecerii între frați și devotamentului matern converg într-un portret al interdependenței și unității familiale. Cu malițiozitate cordială, confesiunile în formă de performance ale lui Natour despre nevoia sa emoțională (și artistică) de siguranță, atenție și afecțiune, ne permit să intrăm în miezul existenței lui familiale, pe ușa din spate. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)
Regizor:
Contact:
karamnatour[at]gmail[dot]com
Festivaluri, premii:
- International Short Film Festival Oberhausen 2017
- Tabor Film Festival, Croatia 2017
- VOID exhibition, Veinti4/Siete Galería, San José, Costa Rica 2017
- The Kids Are All Right exhibition, Oranim College, Israel 2017
- Center of Gravity exhibition, The Djanogly Visual Arts Center, Israel 2016
Comentariu curatorial:
Through the Backdoor își stabilește regulile de la bun început. Camera înregistrează observațional și continuu momentele în care regizorul împreună cu mama lui văduvă și/sau cu fratele lui geamăn duc la îndeplinire diverse însărcinări în ambianța domestică a apartamentului lor. Bizare și distractive, jocurile implică varii forme ale legăturilor familiale - gemenii șezând pe scaune sprijinite spate în spate în echilibru, sugând lapte dintr-o sticlă sau întrecându-se în supremul comcurs de râgâieli. În centru se află figura matriarhală a casei, mama lui Natour, a cărei atitudine ușor plictisită și totuși participativă scoate și mai mult în evidență latura exhibiționistă a regizorului. Jocurile resprezintă etape de regresie în dinamica relației copil-părinte, semnalând o nevoie 'infantilă' de atenție - pe care o reclamă în aceeași măsură ego-ul artistului. Forța filmului se naște din confruntarea spectatorului cu ceea ce devine un confesional artizanal pentru ego-urile contopite ale lui Natour (artistul conștient de sine vs. copilul inocent). În fața lui, ajungem la ultima piesă din puzzle-ul filmului, absența fizică și emoțională a tatălui (redată prin cântecul de copii încărcat de suspine de la mijlocul filmului). La final, cercul se închide, coeziunea familială e refăcută prin ultimul performance al gemenilor, care își poartă mama prin încăpere, într-un gest simbolic emoționant de unitate. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)
Through the Backdoor își stabilește regulile de la bun început. Camera înregistrează observațional și continuu momentele în care regizorul împreună cu mama lui văduvă și/sau cu fratele lui geamăn duc la îndeplinire diverse însărcinări în ambianța domestică a apartamentului lor. Bizare și distractive, jocurile implică varii forme ale legăturilor familiale - gemenii șezând pe scaune sprijinite spate în spate în echilibru, sugând lapte dintr-o sticlă sau întrecându-se în supremul comcurs de râgâieli. În centru se află figura matriarhală a casei, mama lui Natour, a cărei atitudine ușor plictisită și totuși participativă scoate și mai mult în evidență latura exhibiționistă a regizorului. Jocurile resprezintă etape de regresie în dinamica relației copil-părinte, semnalând o nevoie 'infantilă' de atenție - pe care o reclamă în aceeași măsură ego-ul artistului. Forța filmului se naște din confruntarea spectatorului cu ceea ce devine un confesional artizanal pentru ego-urile contopite ale lui Natour (artistul conștient de sine vs. copilul inocent). În fața lui, ajungem la ultima piesă din puzzle-ul filmului, absența fizică și emoțională a tatălui (redată prin cântecul de copii încărcat de suspine de la mijlocul filmului). La final, cercul se închide, coeziunea familială e refăcută prin ultimul performance al gemenilor, care își poartă mama prin încăpere, într-un gest simbolic emoționant de unitate. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)