Golden Shorts: Best Films in Major Festivals

Ai răbdare. O să treacă. Jean își sărbătorește ziua, se îmbată și rememorează weekend-ul oribil care a dus la despărțirea de Mathilde. „Vrei să plec? Așa o să fac.” Și astfel, urmare a propriei sale hotărâri, Jean devine victima unui declin accelerat. Trecând de la reproșuri acide pe care și le aruncă cei doi (filmări live-action) la animații înfățișând figuri umane descompuse, siluete fără cap, oameni-pahare, forme abstracte, You Will Be Fine ne arată confuzia și rătăcirea provocate de o separare, descriind despărțirea unui cuplu exact așa cum se simte, cu o doză de  existențialism și urme de umor franțuzesc. (Teodora Leu, BIEFF 2018)

The Men Behind the Wall propune o perspectivă unică asupra conflictului israelo-palestinian prin prisma swipe-urilor unei aplicații de întâlniri, în contextul în care unei femei (din Israel) îi sunt sugerați bărbați (palestinieni) care locuiesc de cealaltă parte a barierei. Unde încep frontierele și unde se termină? Ines Moldavsky pornește într-un demers personal pentru a afla răspunsul la întrebare, pentru ca apoi să sfideze aceste limite. O abordare inovatoare – atât asupra dezechilibrelor sociale actuale, cât și a unor intime interacțiuni umane, filmul reliefează absurdul puterii și al segregării, apoi pe cel al stereotipurilor și al rolurilor de gen în era digitală. (Teodora Leu, BIEFF 2018)

În primul cadru, o ceață de rău augur se ridică deasupra unei păduri. Froger stabilește astfel starea de spirit pentru întâlnirea spectatorului cu 'cei neliniștiți', Les Intranquilles, trei tineri în uniforme militare care cutreieră un oraș fantomă. În hoinăreala lor, ei traversează o diversitate de peisaje: un oraș părăsit, un teren stâncos, o pădure - cu o vagă intenție de a ajunge să vadă marea, poate pentru ultima oară. Într-o poveste neconvențională despre camaraderie, aproape fără dialog cu excepția unor scurte confesiuni personale, cei trei par a fi legați de o disperare tăcută, de o lipsă a tranchilității, care îi împinge mai departe către o căutare metafizică. (Teodora Leu, BIEFF 2018)

Ca să evadeze din monotonia cotidiană, Daniel, care are 63 de ani, și-a găsit o preocupare care dă sens existenței sale: lucrează ca figurant pe platourile de filmare. De zece ani, călătorește de la un film la altul, îmbrăcând costumele celor mai diverse personaje. Latura ficțională a cinema-ului este ceea ce îl atrage, îl face să viseze și îl îndeamnă să lase în urmă o existență banală. (HEAD Genève)

În Genesis (titlul filmului e dat de pseudonimul pe care îl folosește Daniel), Lucien Monot reușește o compoziție cinematografică ingenioasă, care redă nu atât portretul unui personaj cât povestea întâlnirii dintre un regizor foarte tânăr și un om mult mai în vârstă, cu o pasiune comună pentru cinema.

Ulu Braun pornește din nou la a deconstrui culturi, civilizații și spații, apoi alege cele mai semnificative fragmente pe care le asamblează făcând uz de asociații surprinzătoare, pentru a obține în final o fabulă pertinentă despre ridicolul preconcepțiilor și al stereotipurilor. În Burkina Brandemburg Komplex, nimic nu pare să fie la locul său: stereotipuri de nemți trecuți de prima și a doua tinerețe populează stereotipul unui sat african; într-o mină africană, săpăturile scot la iveală un Ferrari roșu; „Muzeul Culturii și Civilizației Prusace” expune obiecte de tipul aspiratoarelor de praf, mixerelor de bucătărie sau plicurilor FedEx: curatoarea africană a muzeului vorbește cu pasiune despre „cât de plăcut la atingere e plasticul nemțesc”. Acrobația cinematografică culminează cu o cursă nebună prin peisajul african la volanul Ferrari-ului. Totul se termină cu o explozie și cu bucăți din Ferrari plutind prin aer, așteptând, poate, să primească un rol într-o viitoare fabulă a lui Ulu Braun. (Adina Marin, BIEFF 2018)