Competiție internațională: Intimacy in the Digital Age
Prezentare curatorială de Diana Mereoiu
Pe măsură ce definiţia sinelui se schimbă în contextul experiențelor digitale imersive și al unei creșteri a identificării noastre cu aceste manierisme digitale, tot așa și ideea de conexiune evoluează și se transformă. Persona noastră virtuală este acum parte din identitatea noastră. Ceea ce înainte era „Te văd şi mă vezi, suntem conectaţi” a devenit „ te trăiesc şi mă trăieşti. Suntem conectaţi”. Programul de competiție Intimacy in the Digital Age privește modul în care actele de a fi, de a vedea și de a fi văzut s-au schimbat în contextul importanței crescânde a sinelui nostru digital și chestionează dacă dihotomia real / virtual mai are vreun sens sau dacă cele două s-au îmbinat într-una și aceeași stare de a fi.
În Information Skies imaginile există înaintea Cuvântului care le creează. Un cuplu de tineri cu ochelari VR se retrage în pădure. Un voice-over criptic combină fragmente de gânduri şi realități diferite. Elemente vizuale ce amintesc de primii ani ai PC-ului, secvenţe reale, onirice, animații abstracte și avatare în stil anime desfid noțiunea arhaică a realității ca fiind înrădăcinată în materialitate. În epoca tehnologiei experimentale, ponderea datelor afectează înțelegerea lumii din jurul nostru. Cu percepția împinsă la limită, unde adevărul și credința sunt interschimbabile, conceptul de realitate este depășit.
În Super Taboo, relaţia este explorată prin intermediul fanteziei, prin felul în care erotica aduce împreună lumi imaginate individual. Împletindu-se una cu cealaltă, ele devin un imaginar colectiv, mai puternic decât orice cenzură. Filmul cercetează „intersecția dintre istoria culturii și fantezia colectivă. Camera panoramează lent de-a lungul unei pustietăţi taiwaneze neidealizate, împânzite de tablouri sexuale vivante, punând în scenă clişee pornografice înrămate în povestea unor oameni de afaceri nu prea tineri care citesc un roman erotic și sunt luați pe sus de polițiști. Fantezia filmului, în contextul referințelor istorice, sugerează capacitatea imaginii în mișcare de a documenta și reconstitui istorii culturale şi personale. Preocupat mai degrabă de subiectivitate decât de orice adevăr obiectiv, filmul lui Su Hui-Yu pune în prim plan rolul pe care experiența, dorința și memoria îl au în construirea istoriei și identității.” (Arron Santry, Frieze)
A fost odată ca niciodată, când spaţiul era văzut ca ultima frontieră. În ziua de azi, spaţiul virtual este cel care ne stârneşte imaginaţia, dar odată ce ambele sunt cucerite, cum ne poate lărgi înţelegerea această experienţă? Atunci când ai văzut toate apusurile de soare ale lumii, toate florile înflorind și apoi descompunându-se autumnal, ce sens mai are totul? Îmbinând clipuri YouTube, capturi Google Earth și tururi virtuale, Hotaru pune la îndoială acurateţea memoriei și obsesia omenirii de a nu fi uitată. Cu o minte care înregistrează permanent totul, adolescenta Martha este trimisă în spațiu, ca un mesaj pentru potențialele civilizații extraterestre. Singura ei legătură cu Pământul este vocea lui Bernard și amintirea unei iubiri nocturne. Însă când se dovedește că băiatul pe care şi-l amintește nu a existat vreodată, întreaga ei realitate este pusă la îndoială, într-o încercare de a distinge între vis și lumea obiectivă, între inutilitate și sens.
Ducând această idee mai departe, Binary Love imaginează spaţiul virtual ca locul principal unde trăim. În lumina dură a neoanelor unui oraş virtual, cuprins în limitele unei plăci de bază, Eugene și Jessica se întâlnesc în sfârşit, după ce au fost declarați potriviți pe o aplicaţie care îţi găseşte perechea în funcţie de ceea ce visezi. În Binary Love, realitatea imediată și cea virtuală se ciocnesc: timpul își pierde liniaritatea, existența noastră (digitală sau de altă natură) devine o întrebare open-source, iar posibilitatea stabilirii legăturii umane este atent examinată. Luând o turnură existențială, sinuciderea digitală apare ca singura soluție: a risca totul, a te deconecta de la rețea și a căuta un moment de conexiune reală.
Pe de cealaltă parte, în Our Skin spaţiile virtuale sunt păstrate în sfera privată şi, astfel, devin un spaţiu excepţional în care se pot forma legături dincolo de prejudecăţi. Conversaţii la telefon, şoptite târziu în noapte, dizolvă barierele preconcepţiilor şi creează intimitate acolo unde altfel ar fi fost doar ignoranţă sau, mai rău, dispreţ. Folosind înregistrarea autentică a unei conversaţii dintre o femeie-trans şi un fost ofiţer de marină, filmul trece dincolo dincolo de gen şi de corpuri militarizate pentru a ajunge la esenţa intimă a emoţiei. Viziunile onirice în alb și negru se focalizează şi devin imaginea a „doi dansatori graţioşi. Pe măsură ce dialogul fluctuează între stinghereală, tensiune și emoție, devenim martorii a două persoane care au nevoie de legătura acesta emoţională, în ciuda diferențelor de suprafață dintre ei.” (IDFA)
În Information Skies imaginile există înaintea Cuvântului care le creează. Un cuplu de tineri cu ochelari VR se retrage în pădure. Un voice-over criptic combină fragmente de gânduri şi realități diferite. Elemente vizuale ce amintesc de primii ani ai PC-ului, secvenţe reale, onirice, animații abstracte și avatare în stil anime desfid noțiunea arhaică a realității ca fiind înrădăcinată în materialitate. În epoca tehnologiei experimentale, ponderea datelor afectează înțelegerea lumii din jurul nostru. Cu percepția împinsă la limită, unde adevărul și credința sunt interschimbabile, conceptul de realitate este depășit.
În Super Taboo, relaţia este explorată prin intermediul fanteziei, prin felul în care erotica aduce împreună lumi imaginate individual. Împletindu-se una cu cealaltă, ele devin un imaginar colectiv, mai puternic decât orice cenzură. Filmul cercetează „intersecția dintre istoria culturii și fantezia colectivă. Camera panoramează lent de-a lungul unei pustietăţi taiwaneze neidealizate, împânzite de tablouri sexuale vivante, punând în scenă clişee pornografice înrămate în povestea unor oameni de afaceri nu prea tineri care citesc un roman erotic și sunt luați pe sus de polițiști. Fantezia filmului, în contextul referințelor istorice, sugerează capacitatea imaginii în mișcare de a documenta și reconstitui istorii culturale şi personale. Preocupat mai degrabă de subiectivitate decât de orice adevăr obiectiv, filmul lui Su Hui-Yu pune în prim plan rolul pe care experiența, dorința și memoria îl au în construirea istoriei și identității.” (Arron Santry, Frieze)
A fost odată ca niciodată, când spaţiul era văzut ca ultima frontieră. În ziua de azi, spaţiul virtual este cel care ne stârneşte imaginaţia, dar odată ce ambele sunt cucerite, cum ne poate lărgi înţelegerea această experienţă? Atunci când ai văzut toate apusurile de soare ale lumii, toate florile înflorind și apoi descompunându-se autumnal, ce sens mai are totul? Îmbinând clipuri YouTube, capturi Google Earth și tururi virtuale, Hotaru pune la îndoială acurateţea memoriei și obsesia omenirii de a nu fi uitată. Cu o minte care înregistrează permanent totul, adolescenta Martha este trimisă în spațiu, ca un mesaj pentru potențialele civilizații extraterestre. Singura ei legătură cu Pământul este vocea lui Bernard și amintirea unei iubiri nocturne. Însă când se dovedește că băiatul pe care şi-l amintește nu a existat vreodată, întreaga ei realitate este pusă la îndoială, într-o încercare de a distinge între vis și lumea obiectivă, între inutilitate și sens.
Ducând această idee mai departe, Binary Love imaginează spaţiul virtual ca locul principal unde trăim. În lumina dură a neoanelor unui oraş virtual, cuprins în limitele unei plăci de bază, Eugene și Jessica se întâlnesc în sfârşit, după ce au fost declarați potriviți pe o aplicaţie care îţi găseşte perechea în funcţie de ceea ce visezi. În Binary Love, realitatea imediată și cea virtuală se ciocnesc: timpul își pierde liniaritatea, existența noastră (digitală sau de altă natură) devine o întrebare open-source, iar posibilitatea stabilirii legăturii umane este atent examinată. Luând o turnură existențială, sinuciderea digitală apare ca singura soluție: a risca totul, a te deconecta de la rețea și a căuta un moment de conexiune reală.
Pe de cealaltă parte, în Our Skin spaţiile virtuale sunt păstrate în sfera privată şi, astfel, devin un spaţiu excepţional în care se pot forma legături dincolo de prejudecăţi. Conversaţii la telefon, şoptite târziu în noapte, dizolvă barierele preconcepţiilor şi creează intimitate acolo unde altfel ar fi fost doar ignoranţă sau, mai rău, dispreţ. Folosind înregistrarea autentică a unei conversaţii dintre o femeie-trans şi un fost ofiţer de marină, filmul trece dincolo dincolo de gen şi de corpuri militarizate pentru a ajunge la esenţa intimă a emoţiei. Viziunile onirice în alb și negru se focalizează şi devin imaginea a „doi dansatori graţioşi. Pe măsură ce dialogul fluctuează între stinghereală, tensiune și emoție, devenim martorii a două persoane care au nevoie de legătura acesta emoţională, în ciuda diferențelor de suprafață dintre ei.” (IDFA)
