Sunteți aici
Competiție internațională: (Self)Portrait of the Artist as a Young Man
Prezentare curatorială de Andrei Tănăsescu
Orice operă de artă poartă urme ale creatorului său (fie sub formă de dimensiuni estetice sau tematice care sunt continuări firești ale procesului de creație, sau ca simplu gest de auto-reflexie, venit ca o confirmare a originii sale artistice). Nu de puține ori, artistul transformă cu naturalețe pânza în oglindă, reflectându-se pe sine în mod direct mai degrabă decât din unghiul pieziș al artei sale. Rezultatul e o intimitate dezvăluită a celor mai profunde gânduri și trăiri, înfricoșătoare și purificatoare, mai ales în cazul proceselor introspective care pătrund adânc în memoria privată în drumul către auto-descoperire.
Programul de competiție intitulat (Self)Portrait of the Artist as a Young Man este compus din filme în care creatorii lor se auto-analizează, fie prin prisma amintirilor din propria biogafie (A Doll’s Eyes, All the Leaves Are Brown, What Time Is Made Of, Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues?) sau cu ajutorul unor performance-uri introspective (Somniculus, Through the Backdoor). Sunt filme care ne invită să pătrundem în universul personal al unor autori celebri, dar și să descoperim artiști noi. Însoțindu-i în călătoriile lor cinematografice, vom ajunge să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne facem o idee asupra Adevărului mai cuprinzător pe care acești artiști îl caută.
Construit din zece părți despărțite în mod echilibrat de un cântecel trist pentru copii (interpretat în play-back de autorul îmbrăcat în rochie), Through the Backdoor e o serie de viniete în care mama lui Karam Natour (văduvă) și fratele său geamăn duc la îndeplinire diverse însărcinări. Regulile fiecărui episod nu sunt foarte clare, dar nici nu sunt greu de recunoscut (o muscă urmărită cu privirea; răspunsuri în sincron ale celor doi frați la întrebările mamei; concurs de râgâieli sau supt lapte din sticlă). Puse laolaltă, aceste manifestări bizare ale întrecerii între frați și devotamentului matern converg într-un portret al interdependenței și unității familiale. Cu malițiozitate cordială, confesiunile în formă de performance ale lui Natour despre nevoia sa emoțională (și artistică) de siguranță, atenție și afecțiune, ne permit să intrăm în miezul existenței lui familiale, pe ușa din spate.
La început a fost cuvântul. Pentru Diana Vidrașcu, la început a fost o rolă de film de 16 mm și câteva înregistrări audio private. What Time Is Made Of ne poartă în vremurile proverbiale ale zorilor timpului și istoriei (memoriei) via filmări recuperate înfățișând un peisaj stâncos, înconjurat de ape (și locuitorii săi înaripați) și o înregistrare audio personală, în care regizoarea, aflată la vârsta primordială a anului „unu”, parcurge o inițiere lingvistică cu ajutorul bunicului ei. Pătrunzător și inocent, efectul e sublim - o dialectică între terra ferma și memoria prima, în care amintirile personale te transportă în universul primordial, iar The Beginning of Memory de Laurie Anderson e acompaniamentul perfect.
Ce au în comun o păpușă și monstrul acvatic al lui Spielberg? Aceiași ochi negri și reci, în a căror privire se cufundă Jonathan Wysocki, pornit în a-și analiza amintirile traumei pe care a trăit-o demult, după ce a văzut prima oară filmul Jaws. Făcând uz de procedeul reconstituirii și de testimoniale personale, Wysocki își transportă spectatorul într-o analiză sinceră a copilăriei și a dezvoltării sale ca adult, scoțând în evidență sentimentul înrădăcinat de frică și rușine care l-a urmărit pe parcursul întregii vieți. Portret tandru al călătoriei autorului către descoperirea de sine, A Doll’s Eyes ne amintește că nu e niciodată prea târziu să privești spre interior și către trecut pentru ca viitorul cu care te confrunți să apară mai luminos.
Într-o stare de transă cinematografică somnambulescă, actul contemplării se desfășoară violent în timp ce artistul doarme netulburat în patul lui. Dormitând, suntem transportați în galerii ale unor muzee de istorie naturală, aparținând parcă unei alte lumi. Singurul vizitator care bântuie prin sălile pustii este însuși Ali Cherri, care trece printre vitrinele cu exponate împăiate și obiecte antice reprezentând oameni și zei. În Somniculus, milenii de civilizație umană în relație cu natura și cu tărâmul artei sunt adunate sub un singur acoperiș. Imaginea unui grafic foarte informativ și totodată ironic apare vizibil în fundal: este o schemă de clasificare a ființelor vii. Într-un gest de solidaritate, de protest sau poate de aservire divină, protagonistul e cuprins într-un proces de mumificare - dar ochii îi rămân deschiși, absorbind, în compania strămoșilor noștri, exaltarea de a exista.
Privind cu melancolie la relațiile care ne unesc, All the Leaves Are Brown marchează o victorie a sentimentului consolării în fața crizei existențiale a îmbătrânirii sufletești. Profund personal și pătrunzând cu sinceritate în colțurile cele mai ascunse ale sufletului, filmul e conceput ca un jurnal cinematografic în care autorul își consemnează puseurile de nostalgie pentru orașul pe care l-a lăsat în urmă și evoluția accelerată a bolii Alzheimer de care suferă tatăl său. Filmat pe peliculă Super 8mm și făcând apel la introspecțiile regizorului și conversațiile intime pe care le are cu tatăl său, filmul își construiește narațiunea ca o meditație autumnală tandră despre dispariție: regizorul își pierde vocea treptat, în timp ce fiecare anotimp care trece accentuează boala tatălui. Emoționant și răscolitor, autoportretul creat de Daniel Robin e o elegie dedicată memoriei și celor pe care îi iubim.
Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues? reflectează cu finețe asupra întâlnirii transcendentale dintre frumusețe, viață și natură, în examinarea auctorială atentă și autoreflexivă a regizorului João Pedro Rodrigues. Pornind de la tema filmului său precedent, reflexia figurii lui Rodrigues tranzitează în imaginea naturii din fața ferestrei, iar filmul își începe curgerea cronologică, derulând amintiri chinuitoare ale autorului, captate în filmări personale. De la apariția pe care și-a făcut-o la Festivalul de film de la Veneția în compania partenerului său João Rui Guerra da Mata până la filmările în platoul celui de-al treilea său lungmetraj, totul se adună într-o însumare poetică ce ia forma unei vieți așa cum a fost ea trăită. În cele din urmă, întrebarea din titlu își găsește răspunsul în citatul din Thoreau: urmează-ți cu încredere calea visurilor.
Programul de competiție intitulat (Self)Portrait of the Artist as a Young Man este compus din filme în care creatorii lor se auto-analizează, fie prin prisma amintirilor din propria biogafie (A Doll’s Eyes, All the Leaves Are Brown, What Time Is Made Of, Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues?) sau cu ajutorul unor performance-uri introspective (Somniculus, Through the Backdoor). Sunt filme care ne invită să pătrundem în universul personal al unor autori celebri, dar și să descoperim artiști noi. Însoțindu-i în călătoriile lor cinematografice, vom ajunge să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne facem o idee asupra Adevărului mai cuprinzător pe care acești artiști îl caută.
Construit din zece părți despărțite în mod echilibrat de un cântecel trist pentru copii (interpretat în play-back de autorul îmbrăcat în rochie), Through the Backdoor e o serie de viniete în care mama lui Karam Natour (văduvă) și fratele său geamăn duc la îndeplinire diverse însărcinări. Regulile fiecărui episod nu sunt foarte clare, dar nici nu sunt greu de recunoscut (o muscă urmărită cu privirea; răspunsuri în sincron ale celor doi frați la întrebările mamei; concurs de râgâieli sau supt lapte din sticlă). Puse laolaltă, aceste manifestări bizare ale întrecerii între frați și devotamentului matern converg într-un portret al interdependenței și unității familiale. Cu malițiozitate cordială, confesiunile în formă de performance ale lui Natour despre nevoia sa emoțională (și artistică) de siguranță, atenție și afecțiune, ne permit să intrăm în miezul existenței lui familiale, pe ușa din spate.
La început a fost cuvântul. Pentru Diana Vidrașcu, la început a fost o rolă de film de 16 mm și câteva înregistrări audio private. What Time Is Made Of ne poartă în vremurile proverbiale ale zorilor timpului și istoriei (memoriei) via filmări recuperate înfățișând un peisaj stâncos, înconjurat de ape (și locuitorii săi înaripați) și o înregistrare audio personală, în care regizoarea, aflată la vârsta primordială a anului „unu”, parcurge o inițiere lingvistică cu ajutorul bunicului ei. Pătrunzător și inocent, efectul e sublim - o dialectică între terra ferma și memoria prima, în care amintirile personale te transportă în universul primordial, iar The Beginning of Memory de Laurie Anderson e acompaniamentul perfect.
Ce au în comun o păpușă și monstrul acvatic al lui Spielberg? Aceiași ochi negri și reci, în a căror privire se cufundă Jonathan Wysocki, pornit în a-și analiza amintirile traumei pe care a trăit-o demult, după ce a văzut prima oară filmul Jaws. Făcând uz de procedeul reconstituirii și de testimoniale personale, Wysocki își transportă spectatorul într-o analiză sinceră a copilăriei și a dezvoltării sale ca adult, scoțând în evidență sentimentul înrădăcinat de frică și rușine care l-a urmărit pe parcursul întregii vieți. Portret tandru al călătoriei autorului către descoperirea de sine, A Doll’s Eyes ne amintește că nu e niciodată prea târziu să privești spre interior și către trecut pentru ca viitorul cu care te confrunți să apară mai luminos.
Într-o stare de transă cinematografică somnambulescă, actul contemplării se desfășoară violent în timp ce artistul doarme netulburat în patul lui. Dormitând, suntem transportați în galerii ale unor muzee de istorie naturală, aparținând parcă unei alte lumi. Singurul vizitator care bântuie prin sălile pustii este însuși Ali Cherri, care trece printre vitrinele cu exponate împăiate și obiecte antice reprezentând oameni și zei. În Somniculus, milenii de civilizație umană în relație cu natura și cu tărâmul artei sunt adunate sub un singur acoperiș. Imaginea unui grafic foarte informativ și totodată ironic apare vizibil în fundal: este o schemă de clasificare a ființelor vii. Într-un gest de solidaritate, de protest sau poate de aservire divină, protagonistul e cuprins într-un proces de mumificare - dar ochii îi rămân deschiși, absorbind, în compania strămoșilor noștri, exaltarea de a exista.
Privind cu melancolie la relațiile care ne unesc, All the Leaves Are Brown marchează o victorie a sentimentului consolării în fața crizei existențiale a îmbătrânirii sufletești. Profund personal și pătrunzând cu sinceritate în colțurile cele mai ascunse ale sufletului, filmul e conceput ca un jurnal cinematografic în care autorul își consemnează puseurile de nostalgie pentru orașul pe care l-a lăsat în urmă și evoluția accelerată a bolii Alzheimer de care suferă tatăl său. Filmat pe peliculă Super 8mm și făcând apel la introspecțiile regizorului și conversațiile intime pe care le are cu tatăl său, filmul își construiește narațiunea ca o meditație autumnală tandră despre dispariție: regizorul își pierde vocea treptat, în timp ce fiecare anotimp care trece accentuează boala tatălui. Emoționant și răscolitor, autoportretul creat de Daniel Robin e o elegie dedicată memoriei și celor pe care îi iubim.
Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues? reflectează cu finețe asupra întâlnirii transcendentale dintre frumusețe, viață și natură, în examinarea auctorială atentă și autoreflexivă a regizorului João Pedro Rodrigues. Pornind de la tema filmului său precedent, reflexia figurii lui Rodrigues tranzitează în imaginea naturii din fața ferestrei, iar filmul își începe curgerea cronologică, derulând amintiri chinuitoare ale autorului, captate în filmări personale. De la apariția pe care și-a făcut-o la Festivalul de film de la Veneția în compania partenerului său João Rui Guerra da Mata până la filmările în platoul celui de-al treilea său lungmetraj, totul se adună într-o însumare poetică ce ia forma unei vieți așa cum a fost ea trăită. În cele din urmă, întrebarea din titlu își găsește răspunsul în citatul din Thoreau: urmează-ți cu încredere calea visurilor.
