2012

Anul 1991. Tânărul Misha, împreună cu familia lui și mătușa Roza, imigrează în Israel din Uniunea Sovietică. Cu ajutorul unei camere de filmat, băiatul de 12 ani documentează această călătorie, iar 21 de ani mai târziu, își reconstituie, în Welcome and... Our Condolences, sentimentele provocate de imigrare. Într-un mix de secvențe autentice și regizate, regizorul Leon Prudovsky conferă dimensiuni absurde experienței oricum traumatice a imigrării. Decesul mătușii Roz în timpul zborului spre Israel declanșează o serie de evenimente tragi-comice, analoage confuziei, neajutorării și absurdului trăite de regizor la 12 ani. (Andreea Udrea, BIEFF)

Un oraș văzut de sus pe timp de noapte, artificii sclipind în depărtare; o petrecere care tocmai s-a încheiat și sună ca o șoaptă în tăcerea vidă. Un voice-over meditativ vorbește despre generația postmodernă ca despre o gașcă de copii care, în urma petrecerii lor uriașe, au distrus totul. Așteaptă și tânjesc în secret venirea părinților care să restabilească ordinea. Însă părinții nu se vor mai întoarce. Inspirat de un citat din David Foster Wallace ce compară stabilitatea familială și culturală, AFTER dezvăluie nesiguranța și anxietatea celor care vor trebui să devină în curând „părinți” pentru o nouă generație, în timp ce ei înșiși caută încă structură și echilibru. (Bianca Bănică, BIEFF)

Un portret intim al singurătății care vine odată cu înaintarea în vârstă, THIS IS NOW surprinde cu măiestrie prin imaginile alb-negru sentimentul izolării și al dorului resimțite în ultima parte a vieții. Voci abătute de bătrâni ne vorbesc într-o manieră intimă despre dificultăți universale, pe care fiecare persoană le întâlnește: despre nevoia fizică și psihică de afecțiune și despre amintiri recurente cu cei dragi. Cadrele statice evidențiază o atmosferă apăsătoare, în care straturile de gri ale imaginii ajung să sufoce spațiul, speranța și, într-un final, spiritul. (Bianca Bănică, BIEFF)

O confesiune sinceră, ME, NOBODY AND I este un ritual ludic de trecere către viaţa de adult (sau poate către viaţa de bărbat?) ce sigur va rezona cu publicul pe multiple paliere. Prin voice-over, Hurschler evocă şi se confruntă cu idolii şi idealurile copilăriei sale. Devenind literalmente luptătorul macho, cowboy-ul misterios al Vestului Sălbatic sau seducătorul personaj de acțiune (aici David Hasselhoff!) Hurschler folosește în mod figurativ elementele stilistice specifice fiecărui gen pentru a-i face pe aceştia să prindă viaţă. În acest proces, arhetipuri din filme şi TV se întrepătrund pe măsură ce conflictul existențial al regizorului conduce privitorul către finalul victorios al autorealizării. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

O experiență contemplativă, fascinantul MOUNTAIN IN SHADOW oferă o perspectivă poetică asupra relaţiei dintre imensitatea naturii și insignifianţa ființei umane, printr-un hipnotic balet al unor schiori care lunecă, pe timp de noapte, pe coasta înzăpezită a muntelui. Pornind de la albul zăpezii, imaginea devine din ce în ce mai întunecată și stilizată, aproape de alb-negru, pe măsura ce reprezentarea realistă a muntelui se transformă într-un spațiu spectral, oniric, generând o trecere dinspre nivelul fizic către cel metafizic. Tratând peisajul ca pe o experienţă tactilă, reliefând texturile şi subminând materialitatea şi relaţiile spaţiale, regizorul creează o coregrafie vizuală a sublimului care-ţi taie respiraţia.

„Se simte în ultimul film al lui FONSECA un fel de melancolie care se regăseşte în acordurile tulburătoare ale Fado-ului. THE WAVES are o dimensiune contemplativă, aproape ezoterică, ce leagă omul şi natura, viaţa şi moartea, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.” (Marie Bergeret, Formatcourt) Folosind o naraţiune eliptică, THE WAVES spune povestea a două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă. Filmul se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze - un „paradis pierdut", devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană.