Quinzaine des Réalisateurs

Al doilea din ciclul de filme autobiografice pe care și le propune autorul (primul fiind The Dance of Reality, proiectat la BIEFF 2014 în cadrul programului special Focus Jodorowsky), Endless Poetry înfățișează un Alejandro Jodorowsky aflat la începutul vârstei adulte, în atmosfera eclectică a capitalei chiliene Santiago a anilor 1940-50. Este momentul în care se hotărăște să se facă poet, iar destinul îl aduce în compania boemei artistice a vremii: Enrique Lihn, Stella Diaz Varín, Nicanor Parra și mulți alți artiști tineri și promițători, necunoscuți pe atunci, care aveau să devină titani ai literaturii latino-americane. Endless Poetry este o poveste a experimentării poetice; povestea unor tineri cu totul speciali, care au trăit așa cum puțini au avut curajul s-o facă înaintea lor: cu senzualitate, autenticitate, nebunie și deplină libertate.
 
„Trecut bine de 80 de ani, Jodorowsky reușește să se re-inventeze în modul cel mai spectaculos și mai cel mai improbabil. Endless Poetry dă dovadă de un șarm și de o sensibilitate copleșitoare. Este cel mai accesibil film pe care regizorul l-a făcut până acum, și, probabil, cel mai bun.” (Owen Gleiberman, Variety)
 
„Regizor de filme-cult și guru al psiho-magiei, Alejandro Jodorowsky se ridică la nivelul așteptărilor stârnite de propria sa reputație, realizând, cu Endless Poetry, un film care trece de la suprarealism la acțiune, fără a devia de la firul narativ central, un film la care vor rezona atât cei nefamiliarizați cu simbolismul, cât și cei obișnuiți cu structurile și personajele bizare pe care artistul le crează.” (Fabien Lemercier, Cineuropa)
 
Alejandro Jodorowsky a găsit o nouă impresionantă sursă de energie la vârsta de peste 80 de ani, realizând această fermecătoare trilogie autobiografică, la fel de halucinantă precum un vis indus de narcoticul laudanum. (Peter Bradshaw, The Guardian)

Franța, 1425. În plină desfășurare a Războiului de 100 de Ani, tânăra Jeannette, aflată încă la frageda vârstă de opt ani, își păzește oile în satul Domremy. Într-o zi, îi împărtășește prietenei sale Hauviette că nu mai poate suporta să vadă suferința cauzată de englezi. Madame Gervaise, o călugăriță, încearcă să o aducă pe tânăra fată cu picioarele pe pământ, dar ea e ferm hotărâtă să lupte cu arma în mână pentru mântuirea de suflete și pentru eliberarea Regatului Franței. Călăuzită de propria credință, fetița va deveni Ioana d’Arc. Imaginați-vă toate aceste întâmplări relatate prin cântec și dans și vă veți face doar o palidă idee despre îndrăzneala de care dă dovadă Bruno Dumont în cel mai recent film al său. Musicalul electro-metal, cu copii, adolescenți și calugărițe gemene dând frenetic din cap este, poate, cea mai excentrică abordare cinematografică de până acum a poveștii Ioanei d’Arc.
 
„În cel de-al zecelea lungmetraj al său, Bruno Dumont abordează într-o manieră radicală copilăria Ioanei d’Arc, printr-un musical de epocă combinat cu muzică tehno ce nu se lasă așezat în nicio categorie, inspirat din două opere ale scriitorului francez Charles Péguy… Cu o imagine splendidă, semnată de Guillaume Deffontaines, care folosește o paletă cromatică cu albastru regal, nuanțe de verde și culoarea nisipului, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc emană o frumusețe primară. Tributar materialismului duo-ului regizoral Straub-Huillet, Dumont distribuie actori neprofesioniști în rolurile principale și utilizează sunetul diegetic al dialogurilor cântate a cappella, creând o combinație amețitoare de naturalism, artă de amator și artificiu anarhic, pe care o consolidează cu o coloană sonoră electro-metal compusă de multi-instrumentalistul francez Igorrr și cu o coregrafie tip majorete-întâlnesc-muzica-rock, marcată de izbucniri de plete scuturate. Impetuos, bizar, realmente amuzant și complet în afara timpului, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc aduce o contribuție îndrăzneață la canonul filmelor despre Ioana d’Arc, dovedind încă o dată  versatilitatea uimitoare a lui Dumont și viziunea sa intransigentă.” (Andréa Picard, Toronto International Film Festival)
 
„Situându-se undeva între Straub-Huillet și Headbangers Ball, Monty Python și Messiaen, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc, noul film al lui Bruno Dumont, constituie o sinteză neașteptată și aproape perfectă a intereselor disparate și a obsesiilor iconoclastului francez... În pofida criticilor care i-au fost aduse lui Dumont pentru că a renunțat la realism și a abandonat personajele în favoarea unor caricaturi, regizorul este la originea unora dintre cele mai captivante și vii filme din lume la ora actuală.” (Jordan Cronk, Cinema Scope)

„Precum filmele duo-ului Straub-Huillet, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc ne delectează cu plăcerea fundamentală a cinema-ului: camera care evocă o carnalitate energică, schimbări ale luminii, sunetele proprii unui spațiu, confruntarea cu prezența unei alte persone - și rolul inextricabil al acelei persoane în contruirea sau deconsolidarea lumii dimprejurul ei… Prin focalizarea sa excedentară și settingul său restrâns, acest film fabulos al lui Dumont evocă disperarea provincială, rușinea naționalistă, aspirația religioasă și dorința arzătoare de spiritualitate, demascând vulnerabilitatea credințelor lor și aratându-le neghiobia.” (Daniel Kasman, The Notebook)
 
„Granița dintre scuturatul violent al capului pe ritm heavy metal și rugăciune este poate mai fragilă decât am crede, iar ceea ce Jeannette, the Childhood of Joan of Arc dezvăluie și provoacă este un soi de credință divină în abilitatea cinema-ului de a captura deșteptarea spirituală graduală a Ioanei d’Arc.” (Jordan Mintzer, The Hollywood Reporter)