Acasă

Polonia

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Polonia
Regie: 
WOJCIECH BAKOWSKI
Proiectat la Toronto şi Oberhausen, DRY STANDPIPE este un object d’art unic. Lucrând cu casete video Hi8 din colecția sa personală, artistul vizual polonez Wojciech Bakowski învăluie la propriu secvenţe de film în jurul unor sculpturi CGI, pe care apoi le arată în minimalismul lor formal pe un fundal negru. Contracarând aceste abstracțiuni conceptuale cu descrierea cu umor sec a importanţei lor personale, semnificaţia fiecărei sculpturi este deconstruită cu o sinceritate lipsită de pretenţii. Rezultatul este unul poetic, neconvenţional în stil şi formă – o arte povera a erei digitale, unde artistul și spectatorul se află pe picior de egalitate analitică. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
BARBARA RUPIK
Pornind de la un laitmotiv prezent în pictura religioasa medievala, animația picturală a BARBAREI RUPIK reprezintă călătoria unui suflet după moartea gazdei sale, într-un purgatoriu coșmaresc care găsește punctul de echilibru dintre Hieronymous Bosch și Edvard Munch. Texturat și visceral, The Little Soul pare a pune următoarea întrebare: este moartea și descompunerea realmente punctul în care lucrurile se termină totul, sau există un univers întreg dincolo de acestea? Iar dacă răspunsul este da, cum arată acest univers și care sunt regulile sale? (Flavia Dima, BIEFF 2020)
Regie: 
AGNIESZKA ELBANOWSKA
Într-un tempo ritmat, împrumutat de la varianta omonimă din muzică, Polonaise analizează fără menajamente, în cheie comică doar în aparență, percepția oamenilor asupra patriotismului. Un concurs plănuit să aibă loc de Ziua Independenței într-un orășel polonez are misiunea să găsească patriotul numărul unu al regiunii. Filmul e construit cu precizie și cu o doză bună de umor: jurații reprezintă la scară redusă societatea poloneză, concursul e un fel de Polonezii au talent, iar concurenții se întrec pe ei înșiși în a-și demonstra dragostea de patrie. În final, cel mai patriot dintre ei pleacă acasă cu un televizor de fabricație japoneză, iar spectatorul rămâne cu un râs amar văzând ridicolul în care cade patriotismul împins dincolo de semnificația de identitate și sens al apartenenței, când încetează a mai fi o virtute. (Adina Marin, BIEFF 2018)