- You are here: Acasă > THE PIMP AND HIS TROPHIES
Sunteți aici
Cinema Muzeul Țăranului -
Miercuri, 16 Martie, 2016 - 20:30
Cinema Muzeul Țăranului -
Sâmbătă, 19 Martie, 2016 - 22:00
Scenariu:
Antoinette Zwirchmayr
Imagine:
Rosa John
Montaj:
Antoinette Zwirchmayr, Rosa John
Sunet:
Rob Peters
Coloană sonoră:
A Thousand Fuegos & Squalloscope
Producător:
Antoinette Zwirchmayr, Carmen Weingartshofer
Premieră românească
Situat la granița dintre documentar, filmul-jurnal și filmul eseu, The Pimp and His Trophies este o rememorare onirică a amintirilor din copilăria regizoarei despre bunicul său – unul dintre cei mai infami proxeneți din Salzburg. Cu o imagine extraordinară, realizat pe o peliculă de 35mm și înfățișând ambianța claustrofobă a amintirilor contradictorii, filmul folosește fotografii de arhivă și cadre de atmosferă ale interioarelor plușate ale bordelului ca expedienți asociativi pentru narațiune. Punctul central al filmului este absența structurală, care învăluie spectrele corporale ale afacerii ilegale a familiei. Aflând de pasiunea bunicului pentru vânătoare, amintirile autoarei capătă o nouă viață, ieșind la suprafață din memoria confuză prin procesul de reflecție cinematică. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regizor:
Antoinette Zwirchmayr este o regizoare şi artistă din Salzburg, Austria. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Viena. A regizat mai multe filme, printre care şi The Pimp and His Trophies, care a primit premiul pentru Cel mai bun documentar la Diagonale Film Festival din Graz.
Contact:
contact[at]antoinettezwirchmayr[dot]com
Festivaluri, premii:
- Best Documentary Film - Diagonale Graz 2014
- IndieLisboa 2015
- Festival dei Popoli 2015
- Toronto International Film Festival 2014
- Vienna Independent Short Film Festival 2014
Statement-ul regizorului:
Când am vizitat prima dată bordelul bunicului meu aveam şapte ani. Stăteam pe o canapea în holul de la intrare şi el îmi spunea o poveste. Când povestea a ajuns la punctul culminant, s-a oprit dintr-odată din vorbit şi a plecat din cameră cu două prostituate. M-am uitat spre bunica mea, a cărei privire era goală, de parcă ar fi fost în altă parte. Prostituţia, proxenetismul şi traficul de carne vie sunt fenomene universale ale societăţii şi, în acelaşi timp, un subiect tabu în discuţiile publice. Dincolo de indiscutabila respingere morală a răului în sine, diferitele tentative de a interpreta acest comportament s-au concentrat în general exclusiv pe victime, în acest caz, prostituatele. De obicei, infractorii sau proxeneţii nu sunt dornici să discute despre profesia lor sau să se prezinte în public, mai ales din cauza circumstanţelor juridice. Fiind nepoata unuia din cei mai notorii proxeneţi din Salzburg, am cunoscut un astfel de infractor la un nivel foarte intim, prin ochii unui copil. În ciuda naivităţii mele iniţiale de copil, am fost martoră şi am simţit ambivalenţa încă de la început, prin experienţa personală şi prin expunerea la rutina vieţii de familie. Pot să vorbesc doar în numele meu când spun că fascinaţia pentru acest subiect a fost întotdeauna mai puternică decât refuzul meu față de el. Înregistrările audio secrete ale bunicii mele, filmările cu bunicul meu, planurile arhitecturale şi fotografiile bordelului, gândurile tatălui meu, precum şi amintirile mele: toate acestea reprezintă munca pregătitoare pentru acest proiect. Scopul meu nu este acela de a şoca, ci de a arăta adevărul din spatele faţadei, cu toate crăpăturile sale, de a expune faţetele multiple ale adevărului care se află dedesubt. (Antoinette Zwirchmayr)
Când am vizitat prima dată bordelul bunicului meu aveam şapte ani. Stăteam pe o canapea în holul de la intrare şi el îmi spunea o poveste. Când povestea a ajuns la punctul culminant, s-a oprit dintr-odată din vorbit şi a plecat din cameră cu două prostituate. M-am uitat spre bunica mea, a cărei privire era goală, de parcă ar fi fost în altă parte. Prostituţia, proxenetismul şi traficul de carne vie sunt fenomene universale ale societăţii şi, în acelaşi timp, un subiect tabu în discuţiile publice. Dincolo de indiscutabila respingere morală a răului în sine, diferitele tentative de a interpreta acest comportament s-au concentrat în general exclusiv pe victime, în acest caz, prostituatele. De obicei, infractorii sau proxeneţii nu sunt dornici să discute despre profesia lor sau să se prezinte în public, mai ales din cauza circumstanţelor juridice. Fiind nepoata unuia din cei mai notorii proxeneţi din Salzburg, am cunoscut un astfel de infractor la un nivel foarte intim, prin ochii unui copil. În ciuda naivităţii mele iniţiale de copil, am fost martoră şi am simţit ambivalenţa încă de la început, prin experienţa personală şi prin expunerea la rutina vieţii de familie. Pot să vorbesc doar în numele meu când spun că fascinaţia pentru acest subiect a fost întotdeauna mai puternică decât refuzul meu față de el. Înregistrările audio secrete ale bunicii mele, filmările cu bunicul meu, planurile arhitecturale şi fotografiile bordelului, gândurile tatălui meu, precum şi amintirile mele: toate acestea reprezintă munca pregătitoare pentru acest proiect. Scopul meu nu este acela de a şoca, ci de a arăta adevărul din spatele faţadei, cu toate crăpăturile sale, de a expune faţetele multiple ale adevărului care se află dedesubt. (Antoinette Zwirchmayr)