2013

REDEMPTION dezvăluie fluiditatea înțelesurilor cinematografice și mecanismele colective de construire a figurilor publice și a istoriei universale. Voice-over-uri atribuite câtorva dintre cei mai controversați politicieni ai vremurilor noastre transformă continuu imaginile de arhivă pe în artefacte ale amintirii, reconstrucții idealizate a trecutului şi proiecții ale celor mai intime dorințe și gânduri. Gomes evidențiază tendința noastră naturală de a construi reprezentări simplificate, un mecanism în care sunt adesea canibalizate personalităţile publice împreună cu istoriile lor personale, secătuite de umanitate, în efortul nostru de a da sens lumii. (Diana Mereoiu, BIEFF)

Renumitul artist român Călin Dan își marchează întoarcerea în selecția festivalului cu Still Life, Poire Gelée, o lucrare meditativă complementară filmului său din 2012, Still Life, 20th C. Dacă primul film se încadra în tradiția filmului documentar și de ficțiune, Still Life, Poire Gelée pătrunde mai profund pe tărâmul conceptual al artei video. Idei de formă arhitecturală, memorie și filiație maternală – toate se încheagă în ciclul simbolic al vieții, zugrăvit prin acumularea graduală și eroziunea definitivă a unui morman de praf alb. Dedesubtul lui se află forma feminină, liniștită și contemplativă, pulsând în ritmul vieții, în interiorul granulelor timpului. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Dragoș Alexandrescu ne arată cum natura înșelătoare a existenței noastre, a restrângerilor inerente date de către sistem ne afectează în viața de zi cu zi și în procesul de dezvoltare. Cele trei mari doctrine expuse prin intermediul unor cărți specifice: marxismul, religia și capitalismul sunt îngropate sub pătura eșecului societății noastre; deconstruite printr-un proces meticulos de rupere și aliniere a bucăților de hârtie, o muncă intens organizată care propune, metaforic vorbind, reușita ideologiilor și, anume, cea de a uni oamenii. Totuși, contrapunctul apare în imaginea fetei care stă și împletește, care respinge nostalgia vremurilor mai simple, scoțând la iveală faptul că a fi diferit, a fi imperfect nu te împiedică să reușești în creația ta și în ceea ce trebuie reconstruit. (Claudia Cojocariu, BIEFF)

O compilație de videoclipuri atribuite unui presupus colectiv de artiști ex-sovietici aflaţi în conflict cu valorile culturale din jur, THE BURIED ALIVE VIDEOS se concentrează asupra unui grup de zombi culturali ce s-au izolat de restul lumii pentru a critica actualul sistem socio-politic. Realizat într-o manieră pseudo-documentară, filmul ficționalizează realitatea pentru a transmite adevăruri esențiale, într-un mix de umor cinic și absurd. Atacând în mod direct capitalismul și societatea de consum, Rosen expune istoria ca fiind un construct, abordând cu inteligență elementul tabu din subiecte precum sexualitatea sau religia. (Diana Mereoiu, BIEFF)

O falsificare a istoriei avangardei artistice, THE SHADOW’S SHARE este un scurtmetraj al macabrului estetizat ce porneşte de la mitul fotografiei ca artă care îşi ucide puţin câte puţin subiectul. Proiectat la Clermont-Ferrand, filmul analizează durerile, obsesiile şi mai ales lucrările groteşti ale fotografului dispărut Oskar Benedek şi ţese în jurul acestuia o întreagă istorie personală contrafăcută. Expunându-şi protagonistul spre examinare, Smolders coboară cu violenţă spectatorul de pe poziţia detaşat-condescendentă a celui ce crede a rezolvat misterul şi îi demonstează că oamenii nu pot fi cunoscuţi, cu atât mai putin descifraţi. (Diana Mereoiu, BIEFF)

Prin ochelarii unui bărbat reflexia unui carusel se învârte continuu în timp ce, în voice over, amintirile, dorințele şi regretele sale îi trec prin minte asemenea unui vertij. Filmat într-un singur cadru-secvenţă, CAROUSEL pune în discuţie noţiunile de familie şi identitate, întrebând dacă suntem într-adevăr definiţi de noi înșine sau de cei care ne înconjoară. Care legătură de familie este mai puternică? Cea cu care ne naștem sau cea pe care o alegem? Cu o tristețe nostalgică și umor sensibil, filmul devine un experiment cinematografic poetic, un fragment din jurnalul intim al unu bărbat care analizează cine a fost și încearcă să înțeleagă cine este. (Bianca Bănică, BIEFF) 

Un film-coregrafie încărcat cu semnificație politică, THAT HAS BEEN BOTHERING ME THE WHOLE TIME ridică întrebări legate de libertate și prohibiție în viața femeilor musulmane. Aici burca reprezintă o formă de auto-exprimare. Spectatorul este ţinut la distanță prin cadre disparate înfățișând un trup în mișcare, în timp ce foşnetul hainelor şi sunetul respiraţiei îl implică direct. Din moment ce aşa ceva, de fapt, nu ar fi niciodată posibil în public, mesajul scurtmetrajului nu poate fi transmis decât arătând că filmul în sine este o iluzie. Scena finală, de culise arată că totul a fost doar o reprezentație, deturnând cinema-ul prin cinema. (Bianca Bănică, BIEFF)

Un experiment despre statică şi dinamică, cu referințe către începuturile cinema-ului, THE TREE combină estetica fotografiei cu elemente dramatice ce trebuie decodate progresiv. Planuri ansamblu urmăresc de la distanță două siluete, una a unei femei, alta a unui bărbat, un copac, o mașină, o carte și o poveste spusă în ordine inversă. Un film minimalist cu un concept original, The Tree aduce variaţii pe tema unui acelaşi tablou, în care fiecare revenire dezvăluie un nou înţeles, iar diferenţele aproape imperceptibile de culoare şi umbră creează de fiecare dată o atmosferă aparte, menținând așteptările narative ale spectatorului în suspans până la sfârșit. (Bianca Bănică, BIEFF)

Proiectat la Berlinale 2014, THE WHITE ROSES de Diogo Costa Amarante pune sub semnul întrebării noţiunea de identitate şi rolurile tradiționale ale bărbatului şi femeii în familie şi societate, creând o senzație de ambiguitate punctată de elemente de absurd și onirism. Simbolist în conținut și post-modernist în succesiune, bazându-se pe o estetică minimalistă și performance-uri extra-diegetice, filmul este o prezentare îndrăzneață a laturii iraționale a doliului și a mecanismului de procesare a suferinței cauzate de pierderea cuiva drag. (Bianca Bănică, BIEFF)

Proiectat la Toronto şi Oberhausen, DRY STANDPIPE este un object d’art unic. Lucrând cu casete video Hi8 din colecția sa personală, artistul vizual polonez Wojciech Bakowski învăluie la propriu secvenţe de film în jurul unor sculpturi CGI, pe care apoi le arată în minimalismul lor formal pe un fundal negru. Contracarând aceste abstracțiuni conceptuale cu descrierea cu umor sec a importanţei lor personale, semnificaţia fiecărei sculpturi este deconstruită cu o sinceritate lipsită de pretenţii. Rezultatul este unul poetic, neconvenţional în stil şi formă – o arte povera a erei digitale, unde artistul și spectatorul se află pe picior de egalitate analitică. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Abordând probleme etice legate de autenticitate și de dreptul de proprietate artistică, EL ADIOS LARGOS restaurează prima secvenţă a (presupusei) unice copii existente a filmului lui Robert Altman, The Long Goodbye (o versiune alb-negru, trunchiată şi dublată în spaniolă). Auto-proclamata „restauare minuţioasă” a lui Lampert urmăreşte cum plimbarea nocturnă a protagonistului la supermarket devine un trip psihedelic somnambulist. Personajele plutesc în spaţiul diegetic, unde artefacte analogice și digitale deconstruiesc mizanscena într-un mod ludic, pete de vopsea transformând spaţiul alb-negru într-un carnaval ireal de culoare. O (re)citire excentrică ce se pierde intenţionat de-a lungul procesului, în vârtejul metaforic al „vizuinei iepurelui”. (Andrei Tănăsescu BIEFF) 

Auto-definit un „décollage manual", G/R/E/A/S/E foloseşte celebra comedie muzicală rock’n’roll Grease drept material sursă. Antoni Pinent pune protagoniştii literalmente sub lama camera stylo-ului său: lucrând direct cu pelicula de , regizorul izolează și amplifică imaginile şi dialogurile pop(ulare) ale filmului cult, tăind şi despicând cadrele într-un remix cinematografic formal și estetic, ce devine o adevărată încântare pentru simţuri. Odată cu deconstrucţia semnificațiilor sale culturale, tonul camp, de pop-cinema, al filmului, este dus la extrem, anunțând privitorul că rezonanța (și dominarea) sa inter-culturală abia au început. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

În THE DARK, KRYSTLE, imagini din celebra telenovelă din anii 1980 Dynasty sunt transformate într-o psihodrama tulburătoare care confruntă personalităţile diametral-opuse ale protagonistelor serialului, Krystle şi Alexis. Utilizând arhetipurile noțiunilor de bine și rău şi reacțiile emoționale standardizate specifice telenovelelor, montajul dramatic precis al lui Robinson și coloana sonoră electronică învăluie personajele într-o atmosferă metafizică nuanţată. Amintind de poveştile schizofrenice ale lui David Lynch, The Dark, Krystle transcende materialul sursă pentru a deveni o creaţie cu totul unică şi originală. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Proiectat la Festivalul International de Film Rotterdam, American Reflexxx este un experiment social care forțează limitele dintre voyeurismul pasiv și participarea activă. O rochie albastră mulată şi decoltată, tocuri neon și o mască reflectorizantă - aceasta este armura purtată de artista Signe Pierce în plimbarea ei nocturnă de-a lungul unei esplanade, plimbare în timpul căreia pozează în atitudini provocatoare. Prezența ei androgină incită curiozitate, dezgust și confuzie. Pe măsură ce publicul devine mai numeros, sentimentele mulțimii se transformă rapid, trecând de la testare, la o agresivitate auto-justificată și lipsă de respect pentru celălalt. Intens şi neliniștitor, scurtmetrajul dezvăluie latura cea mai întunecată a mentalităţii mulţimii şi promptitudinea alarmantă cu care sunt găsite justificări pentru violență. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)

Filmat în spectaculoasele peisaje ruseşti, THE GREEN SERPENT explorează sentimentele conflictuale trezite de consumul de vodcă, de la impulsuri creative, la comportamente (auto)distructive. Confesiunile sincere ale celor intervievaţi care vorbesc despre tranziţia de la agonie la extaz şi vice-versa devin treptat meditații existențiale neprețuite. Prezentată inițial ca o metodă masochistă de evadare din realitate, implicit de căutare spirituală, băutura devine substanţa care le aduce revelarea creativă a sufletului, făcând posibilă trascendența și atingerea chintesenței. (Gabriela Lupu, BIEFF)

Câștigător al Dutch Directors Guild Award 2014, VIA DOLOROSA prezintă un ritual catolic intens, voit scos în afara contextului religios. Printr-un montaj subtil de prim-planuri cu profunzime mică de câmp, Menno Otten surprinde emoțiile bărbaților ce cară povara unei cruci, arătând experiența transcendentală a durerii. Pe măsură ce sunetele exterioare se estompează, bătaia tobelor dă ritmul mersului ritualic al bărbaților, respirațiile îngreunate ale acestora sincronizându-se inconștient într-un murmur unitar al suferinței tăcute. Astfel, trezindu-ne empatia, suntem purtați într-o călătorie inițiatică a voioșiei, durerii, acceptării, păcii și, finalmente, a eliberării. (BIEFF)

Gangster Backstage, realizat de Teboho Edkins, este continuarea producției Gangster Project, un film realizat cu câțiva ani în urmă, pentru ale cărui filmări regizorul s-a aventurat în unul dintre cele mai violente cartiere ale populației de culoare din Cape Town – unde puțini locuitori albi îndrăznesc să intre – pentru a observa nemijlocit viața gangsterilor adevărați. De data aceasta însă, în loc să-i caute pe gangsteri în mediul lor natural, îi convoacă în cadrul neutru al unei săli de curs goale, în urma lansării unui anunț de casting. Filmul alternează interviurile, în timpul cărora personajele vorbesc fără rezerve despre avantajele și dezavantajele vieții de gangster, cu secvențe în care pun în scenă propriile temeri și visuri, într-un decor fără conținut, de tip Dogville, cu benzi albe care sugerează conturul claustrofobic al unei celule din închisoare. Aflați mereu între chinurile detenției și amenințarea omniprezentă a unei morți premature, aceste ființe umane amorale evoluează în societatea sud-americană, o societate care nu a reușit până acum să se împace cu sine însăși. (Adina Marin, BIEFF)

Cu un titlu ce îndeamnă la reflectare, un vers al Mariei Luisa Spaziani, WHO STRUGGLED WITH THE ANGEL REMAINS PHOSPHORESCENT cufundă spectatorul într-o atmosferă profund meditativă a inspirației și a poeziei, care depășește puterea magiei. Combinând splendide imagini subacvatice ale unor creaturi marine, zgomote ambientale si recitalul voice-over al poeziei, scurtmetrajul re-învață spectatorii cum să vadă frumusețea în lucruri neglijate. Poezia se reflectă în toate lucrurile, în mișcările hipnotice ale imaginilor, culorilor și texturilor, evocând misterul artei și al inspirației, ce devin experiențe spirituale.(Gabriela Lupu, BIEFF)

Folosind înregistrări reale ale unor apeluri către un centru de urgență EMERGENCY CALLS (nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2014) creează o imagine intensă a suferinţei şi fragilităţii umane. Într-o atmosferă stranie, aproape suprarealistă, vocile fără chip ale apelanților povestesc ororile prin care trec. Prin coloana sonoră tensionată şi imagini ce evidențiază existenţa microscopică a omenirii în Univers, viziunea celestă a regizorilor Hannes Vartiainen și Pekka Veikkolainen construieşte un sentiment palpabil de amenințare iminentă. Spectatorul scapă, însă, din ghearele pericolului, martor tăcut al fragilităţii propriei vieţi. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Izolându-se de lumea exterioară şi de contactul uman real, omul urban îşi reinventează identitatea în mediul virtual, în METUBE de Daniel Moshel, un omagiu savuros de obraznic adus nenumăraților artiști în căutarea auto-exprimării prin rizomii YouTube-ului. Faimosul tenor de operă August Schram joacă rolul protagonistului blând si chel a cărui prestație din Carmen de Bizet este întreruptă de mama lui grijulie. De acolo, one-man show-ul dezlănțuie o avalanșă exuberantă de genuri (masculine, feminine şi cinematografice), reflectând personalitățile caleidoscopice ale internetului, celebrând de asemenea diva noastră interioară. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

În INFERNO religia și interpretarea, greșită sau nu, a simbolismului său se află în centrul atenției, într-un film de proporții epopeice. Într-un São Paolo contemporan, inaugurarea celui de al treilea Templu al lui Solomon se transformă dintr-o sărbătoare jubilantă într-o scenă apocaliptică. Bartana alege să spună această poveste fără dialog, bazându-se doar pe un stil hollywoodian luxuriant în transpunerea evenimentului biblic în prezent. O mega-producție disaster film, Inferno devine în final un comentariu nuanțat despre religie, istorie, politică şi modul în care ele se contopesc în memoria colectivă, aparent amnezică a zilelor noastre.(Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Câștigător al Premiului Teddy la Berlinale, MONDIAL 2010 este o sfâșietoare și profundă meditație asupra dragostei, identității şi a limitelor ce le constrâng şi definesc. Un cuplu libanez homosexual decide să facă o excursie la Ramallah, experiență pe care noi o trăim la persoana întâi prin obiectivul camerei de filmat. Întâlnirile cu prieteni, vizitele la zidul West Bank, sau simpla observare a orașului ce trece în fugă prin fața obiectivului, sunt privite dintr-o perspectivă privilegiată ce merge dincolo de convenția jurnalului de călătorie, scoțând iveală o dramă tulburătoare. Politica identității şi nuanțele sale nu au fost nicicând atât de expresiv înfățișate. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

„Reputația domnului Jodorowsky pentru extremism și inventivitate suprarealistă este susținută de imagini grotești, tulburătoare și comice care caută anume zonele de maximă sensibilitate sexuală, socială şi politică.(...) Amestecul de eleganță vizuală şi perversitate amintește de Luis Buñuel, dar şi de compatriotul domnului Jodorowsky, Raúl Ruiz. Străzile din Tocopilla sunt îmbibate în acelaşi tip de realism magic ce a animat satul Macando al lui Gabriel García Márquez de partea cealaltă a continentului, precum și de un sentiment tragic al istoriei.” (A. O. Scott, The New York Times)
 
Idolatrizat de fanii cult movies şi cunoscut pentru faimoasele sale filme suprarealiste din anii ’60 şi ’70 (EL TOPO, THE HOLY MOUNTAIN) ce amestecă elemente mistice, violenţa sexualizată şi provocarea religioasă, „marele vrăjitor al midnight movies” (aşa cum este numit de publicaţia The Hollywood Reporter) revine pe marile ecrane după o absenţă de aproape 25 de ani cu lungmetrajul său din 2013, THE DANCE OF REALITY. O privire semi-auto-biografică asupra copilăriei regizorului din orășelul cilian Tocopilla, în anii 1930, filmul combină istoria personală a lui Jodorowsky cu metafore, mitologie şi poezie, reflectând filosofia cineastului comform căreia realitatea nu este una obiectivă, ci mai degrabă un dans creat de către imaginaţia noastră.
 
Cu cineastul însuşi în postura de narator şi ghid în universul filmului, „prima jumătate îşi îndreaptă atenţia câtre tânărul Alejandro şi relaţia sa complicată cu părinţii – tatăl său, Jaime (interpretat de fiul regizorului, Brontis Jodorowsky), o brută obsedată de Stalin şi de a-l transforma pe băiatul său aparent efeminat într-un bărbat, prin orice mijloace necesare; mama sa, Sara, este un tip excesiv de grijuliu al cărei fiecare cuvânt este literalmente cântat ca o arie de operă. În cea de-a doua jumătate a filmului, accentul cade pe Jaime și pe convertirea sa dramatică de la comunism la radicalism, care-l face să-și abandoneze familia şi să pornească  într-o misiune de asasinare a odiosului lider militar, Carlos Ibanez, o misiune care amenință să-l mutileze atât fizic, cât şi spiritual.” (Peter Sobczynski, rogerebert.com)

Un film intim, chinuit de gânduri, AUTISM deschide inima claustrofobică a depresiei, privind efectele psihice şi fizice debilitante ale acesteia. Împărțindu-și construcția tematică și formală între linii de opoziție, filmul examinează forțele externe opresive (politică, religie), care împovărează sufletul omului. Prinși între claustrofobia depresivă a tânărului protagonist și apartamentul său, îl observăm urmându-și rutina zilnică, în încercarea de a stăvili o anxietate în continuă creștere. Prin puterea expoziţiei, cinema-ul devine astfel un catharsis terapeutic atât pentru protagonist cât și pentru spectator. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Un film emoțional, expresiv, îmbogățit cu o joacă abilă în convențiile genului de film (thriller, comedie burlescă, melodramă), BETWEEN ENTRANCE AND EXIT prezintă viața ca pe o casă bântuită, abandonată, în captivitatea căreia se găsesc amintirile unei povești de dragoste sfâșietoare. Într-o relație disfuncțională, ca un pian dezacordat, cei doi protagoniști se caută și se găsesc în mod repetat într-un labirint de camere și oglinzi, fiecare reprezentând o altă etapă a unui dihotomic cerc vicios de dragoste și ură. Filmul combină cu succes coregrafia și limbajul cinematografic, într-un mod captivant care declanșează empatia și îndeamnă la reflecție asupra naturii dorințelor umane și a efemerității vieții. (Gabriela Lupu, BIEFF)