REDEMPTION

Comentariul curatorului:
În ciuda spiritului ludic rivettian și a conștiinței de sine, filmele lui Gomes sunt toate, în esență, portrete ale unor oameni claustrați, neliniștiti, care tânjesc după o evadare din situațiile lor actuale, fie prin fantezie, muzică, jocuri de rol, filme sau memorie. Același lucru este valabil şi pentru REDEMPTION, care (...) se derulează precum un highlight reel. Acestea fiind spuse, în film apar multe din mărcile autoriale ale lui Gomes: profunda sa simpatie pentru persoanele înstrăinate de propriul trecut; atitudinea sa conflictuală faţă de felul în care filmele funcționează ca un fel de surogat al memoriei; interesul său faţă de zonele gri dintre memoria naţională şi cea personală; şi tendinţa sa de a întrepătrunde satira şi compasiunea. (...) La un anumit nivel, personajele din Redemption par să fie figuri tragicomice lamentabile, distanțate de propriile lor vieţi private din cauza viselor wagneriene de glorie. Dar tocmai faptul că sentimentul de înstrăinare transpare şi din structura filmului (în contradicțiile dintre cine se presupune că vorbeşte şi ce auzim sau dintre amintirile pe care ar trebui să le vizionăm şi cele pe care le vedem de fapt) face ca Redemption să fie în același timp amuzant și profundamente trist. În final, singurul prezent etern accesibil acestor suflete pierdute este memoria colectivă a filmelor, deopotrivă un fel de mântuire și un compromis amar. (Max Nelson, Cinema Scope)