14–20 martie 2016 / Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Universitatea Națională de Muzică / ediția a 6-a

THE PARK

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > THE PARK
Regie: 
RANDA MAROUFI
14'
Cinema Elvire Popesco - Miercuri, 16 Martie, 2016 - 17:00
Cinema Muzeul Țăranului - Sâmbătă, 19 Martie, 2016 - 17:00
Scenariu: 
Randa Maroufi
Distribuție: 
Young folk of Yasmina Park (Rayan, Walid Achouikh, Abdellah Adnan, Reda Afandi, Nora Aitlkadi, Nisrine Barakat, Achraf Beckoury, Abdellah Belkaid…)
Imagine: 
Luca Coassin
Producător: 
Alain Fleischer
Producție: 
Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains
Premieră românească
Cu susținerea

Adesea, peisajele cele mai verzi tăinuiesc realități aride, distrăgându-ne atenția și înlăturându-ne grija față de acele realități. În cazul Parcului Arab League din Casablanca, în The Park Randa Maroufi ne duce dincolo de verdele idilic al parcului și ne permite să explorăm ce se află dincolo de proverbialul 'gard vopsit'. În locul tihnei turistice, cadrele filmului ne dezvăluie carusele abandonate printr-o vegetație sălbatică și alei presărate cu gunoaie. Acesta este pământul pe care calcă apăsat tinerii urbani ai Marocului. Comentariile lor se aud fragmentat pe fundal, pe măsură ce aceștia interpretează în fața camerelor de filmat, încercând să obțină aprobarea rețelelor de socializare. Materializând această prezență-prin-postură prin cadre ce surprind trupuri încremenite în mișcare, The Park ne oferă privilegiul de a cutreiera virtual un spațiu în care abandonul tineresc și fricile societății converg. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regizor: 

Randa Maroufi

Randa Maroufi (născută în 1987, la Casablanca, Maroc, absolventă de Arte Frumoase la Tetouan (Maroc), Angers (Franţa) şi Le Fresnoy (Franţa)) aparţine aceslei generaţii care a crescut într-o eră dominată de imagini. Le adună cu ardoare, dar și cu suspiciune, punându-le veridicitatea sub semnul întrebării. Preferă să-și pună poveștile ambigue de ficțiune în sprijinul realității, căci domeniul experimentelor sale cuprinde ocuparea spațiului public și probleme de egalitate de gen, teme cărora le sublinează mecanismele întemeietoare. Opera sa, care traversează fotografia, instalația, interpretarea scenică, sunetul și filmul, a fost prezentată în cadrul marilor evenimente de artă contemporană și în festivaluri de film, precum Bienala de la Marrakech și Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. În prezent, își desfășoară activitatea la Paris, în Franța. Filmografia sa include The Great Safae (2014) și Dear Dad (2013).

Contact: 
randamaroufi[at]hotmail[dot]com
Festivaluri, premii: 
  • Special Mention - International Film Festival Rotterdam 2016
  • Prix de l’ADAGP – Exhibition Panorama17, France 2015
  • New Directors/New Films, New York 2016
  • Clermont-Ferrand International Film Festival 2016
  • IndieLisboa 2016
  • Festival International du Film sur l'Art, Montreal 2016
  • 25fps Film Festival, Croatia 2015
  • Winterthur International Short Film Festival 2015
  • Med Film Festival, Rome 2015
  • Cairo International Film Festival, Egypt 2015
  • Poitiers Film Festival, France 2015
Statement-ul regizorului:
Dorința de a interoga mai multe puncte de vedere și de a multiplica posibilitățile: momente încărcate politic, un pericol înghețat în timp, clipele de dinaintea răbufnirii prin gesturi... între urgență și iluzie, spectatorii observă că 'ceva este pe cale să se întâmple' și sunt invitați să accepte o experiență de durată. (Randa Maroufi)
 
Comentariu curatorial:
Acțiuni înghețate în gesturi de schimb, expectație și agresiune sunt jucate urmărind o partitură dirijată de artista care, în maniera lui Eric Baudelaire, folosește compoziția pentru a explora realitatea. Dar această realitate este și ea virtuală, căci aceste scene provin, în parte, dintr-un repertoriu de auto-reprezentări violente găsite pe Internet. Artista reia vocabularul lor. Violența, ne spune ea, este un limbaj, iar interpretarea ei este o chestiune de context. [...] Imobilitatea cadrelor filmate prin mișcarea de travelling a camerei, ce alunecă tăcut printre scenele jucate de localnici, generează o vitalitate neobișnuită. Asemenea asprimii arhitecturii vegetale şi urbane ale parcului părăsit, aceste existenţe nu sunt festive, deşi ele celebrează longevitatea vieţii, o energie vitală latentă, dar tenace. (Inès Bouaillon)