14–20 martie 2016 / Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Universitatea Națională de Muzică / ediția a 6-a

THE DIVER

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > THE DIVER
Regie: 
ESTEBAN ARRANGOIZ
16'
Cinema Muzeul Țăranului - Joi, 17 Martie, 2016 - 18:00
Cinema Muzeul Țăranului - Sâmbătă, 19 Martie, 2016 - 15:00
Scenariu: 
Esteban Arrangoiz, Mariana Rodríguez
Distribuție: 
Julio César cú Cámara
Imagine: 
Martín Molina
Montaj: 
Mariana Rodríguez, Esteban Arrangoiz
Sunet: 
Estíbaliz Márquez, Daniel Rojo
Coloană sonoră: 
Juan Felippe Waller
Producător: 
Esteban Arrangoiz, Victor Hugo Jiménez, Jaime B. Ramos, Mariana Rodríguez
Premieră românească
Cum face față un oraș de 20 de milioane de locuitori cu un sistem de canalizare învechit, cu risc zilnic de inundații de proporții din cauza cantităților uriașe de deșeuri acumulate în conducte? De peste 30 de ani, Julio César cú Cámara, scafandru de mare adâncime, se scufundă în terra fluida orașului Mexico City, pentru a desfunda căile subterane pe care circulă deșeurile comunității. În viziunea lui Esteban Arrangoiz, povestea lui Julio transcende utilitatea sa socială. Fiecare scufundare devine, pentru Julio și implicit pentru noi, un act ritualistic, care ne transpune într-un altered state of consciousness, purtându-ne, via fascinante peisaje abstracte cu deșeuri filmate pe un 16mm pictural, într-un teritoriu misterios, tăcut și întunecat. O fascinantă 'călătorie spre centrul pământului', The Diver este un captivant pelerinaj metafizic în slujba comunității. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regizor: 

Esteban Arrangoiz


Contact: 
earrangoiz[at]gmail[dot]com
Festivaluri, premii: 
  • Berlin International Film Festival 2016
  • Best Documentary Short Award - Morelia International Film Festival 2015
  • Cartagena International Film Festival 2016
  • UNAM International Film Festival 2016
Statement-ul regizorului:
Eu fac scufundări și cred că am ajuns să fac asta din dorința de a descoperi noi lumi. Când am aflat despre slujba lui Julio, nu-mi puteam imagina cum e să te scufunzi în hăul negru al apelor reziduale, știind ce risc implică o astfel de activitate. M-a interesat în mod deosebit modul în care percepe Julio această experiență când se află pe fundul canalizării. Cred că Julio și lucrurile pe care le face el reflectă un moment istoric și oglindesc anumite aspecte ale condiției umane. (Esteban Arrangoiz)

Comentariu curatorial:
„În Mexico City și în zonele extinse ale orașului locuiesc peste 20 de milioane de oameni. Sistemul de colectare a apelor menajere este învechit și suprasolicitat. Există permanent pericolul de inundații din cauza canalizărilor și a conductelor înfundate. Sunt foarte puțini scafandrii dispuși să se afunde pe fundul tunelelor canalizării, pentru a verifica dacă există obstacole. Varietatea acestor obstacole ajunge de la saltele până la mașini. Este foarte greu să deslușești ceva în adâncuri, apa reziduală este ca smoala. Orașul e un soi de Goliat, producând mai bine de 12.000 de tone de deșeuri pe zi. Scafandrul își asumă rolul lui David, dar el nu încearcă să-l distrugă pe Goliat, ci să-l ajute. Fără ajutorul lui David, acest Goliat n-ar mai fi existat de mult. David este Julio César Cu Cámara. De peste 30 de ani, el se scufundă în cele mai adânci ape ale orașului. 'Da', spune el, 'merg la ocean și fac scufundări cu copiii mei și îmi place. Dar prefer să mă scufund aici. Aici, în lumea mea, unde pot face ceva pentru toată lumea.' (Festivalul Internațional de Film de la Berlin)