Embassy of Sweden

„Asemeni unei colaborări între Monty Python și Samuel Beckett, în ultimele zile ale Noii Obiectivități. Trebuie doar să te uiți, apoi să apuci o plasă și să încerci să-ţi convingi sufletul să coboare înapoi din tavan.” (Robbie Collin, The Telegraph)
 
„O cavalcadă de ciudățenii, umor, banalitate și chiar groază... reușește trucul unic Anderssonian de a nu te face să observi doar absurditatea existenței, ci şi să-ţi amintească să iubești acest absurd. Viața este improbabilă, oamenii sunt ridicoli, iar lumea este crudă: nu-i așa că-i extraordinar?” (Jessica Kiang, IndieWire)
 
„Un mix între o banda desenată Unde e Waldo? și o fotografie de Gregory Crewdson, cel mai bun mod de a-l aborda este asemenea unui tablou de mari dimensiuni sau unui film de Jacques Tati. Unde alți regizori caută momente excepționale, Andersson încearcă să surprindă poezia lumescului.” (Peter Debruge, Variety)
 
Încheind trilogia despre ce înseamnă a fi om (alături de Songs From the Second Floor şi You, the Living), A PIGEON SAT ON A BRANCH REFLECTING ON EXISTENCE îi urmăreşte pe Sam și Jonathan, o variantă moderna a lui Don Quijote şi Sancho, doi agenți de vânzări, ce fac comerț ambulant cu diverse mărunţişuri. Sam, care se consideră creierul operațiunii, îşi tratează cu superioritate tovarăşul. Jonathan e lent și flegmatic, găsindu-și fericirea în simplul act de a mânca. Purtându-ne într-o drumeție caleidoscopică prin mai multe destine umane, cei doi  inspiră în aceeaşi măsură ilaritate şi solemnitate. Parcurgem filmul, degustând frumusețea și absurditatea momentului prezent, înconjurati de oameni mult prea similari cu noi. Este o călătorie care dezvăluie frumusețea momentelor singulare, meschinăria unora, umorul și tragedia ascunsă în noi, grandoarea vieții, precum și fragilitatea fundamentală a omenirii.

Kung Fury este un scurmetraj ambițios și valoros din punct de vedere al producției; reușește să concentreze aproape fiecare trop al filmelor de acțiune cu polițiști din anii ’80. Este o paletă vizuală alcătuită din monștrii tuturor timpurilor, tipare desprinse din filmele de acțiune, întoarcerea în trecut și lupta dintre bine și rău, unde primul este ajutat de către hibrizi animal-om, iar cel din urmă este răul suprem, Adolf Hitler. Un omagiu al lucrurilor interesante din anii ’80, formula stilistică și efectele vizuale incitante puncteză estetica camp cu o sensibilitate bazată pe o teatralizare intenționată și asumată; partea grafică și povestea se adâncesc în creierul nostru și ne arată construcția metatextuală și iconică a unui scurtmetraj cult și șmecher. (Claudia Cojocariu, BIEFF)

Câştigător al premiului Cinema & Gioventù pentru Cel mai bun scurtmetraj în 2015 la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, filmul lui Marcus Lindeen, Dear Director, este o creație captivantă care vorbeşte despre căutarea identităţii prin intermediul cinematografiei reflectate. În 1980, cântăreaţa de jazz Kazzrie Jaxen a avut parte de o experienţă care i-a schimbat complet viaţa, în timp ce urmărea filmul lui Ingmar Bergman, From the Life of Marionettes. Complet absorbită de cinematografia sa duală și plină de identităţi fragmentare, ea şi-a dat seama că era un 'geamăn supravieţuitor', singurul copil născut dintr-o sarcină de gemeni. Lindeen explorează acest subiect cu deosebit rafinament prin forma cinematografică a fluxului conştiinţei interioare, în secvenţe în care o observă pe Jaxen în timpul procesului de conştientizare a acestei descoperiri. Deşi un film accesibil, dar care ascunde înţelesuri complicate ale naraţiunii si structurii, Dear Director este un minunat objet d’art, plin de muzicalitate cinematografică ce se dezvăluie din ce în ce mai mult, cu fiecare vizionare a lui. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Un portret intim al singurătății care vine odată cu înaintarea în vârstă, THIS IS NOW surprinde cu măiestrie prin imaginile alb-negru sentimentul izolării și al dorului resimțite în ultima parte a vieții. Voci abătute de bătrâni ne vorbesc într-o manieră intimă despre dificultăți universale, pe care fiecare persoană le întâlnește: despre nevoia fizică și psihică de afecțiune și despre amintiri recurente cu cei dragi. Cadrele statice evidențiază o atmosferă apăsătoare, în care straturile de gri ale imaginii ajung să sufoce spațiul, speranța și, într-un final, spiritul. (Bianca Bănică, BIEFF)

„Un cuvânt nu este o entitate simplă și separată, ci o parte a altor cuvinte”, spune Virginia Woolf în ultima ei înregistrare cunoscută, așa cum apare ea în Man de Maja Borg. Din moment ce limbajul creează realitatea pe care o descrie, atunci nici un aspect al realității nu va fi „o entitate simplă și separată”. Jucându-se în mod inteligent cu această idee, regizoarea, gravidă, reconstituie reprezentări-clișeu ale masculinităţii, secătuind aceste imagini și stereotipii de sensul lor iniţial. Combinaţia de peliculă Super 8mm cu animație tip acuarelă pe negativ trasează o paralelă inovatoare și plină de vitalitate între capacitatea organismului de a da naştere unei vieţi noi şi capacitatea artistului de a crea noi sensuri. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)

Atunci când familia nu reușește să satisfacă nevoi psihologice esențiale, jocurile pe calculator oferă - chiar dacă doar într-o formă virtuală - recompense, un sentiment de libertate și posibilitatea de a relaționa cu indivizi care împărtășesc aceeași pasiune. Să evadezi din când în când într-o lume paralelă, sub înfățișarea unui erou puternic, curajos și sigur pe sine, poate fi reconfortant. Refuzul întoarcerii în realitate creează însă o dependență distructivă. Jonas Odell urmărește în I Was a Winner istoriile personale ale câtorva dependenți de jocuri pe calculator. Înfățișate ca avataruri, personajele cutreieră prin peisajul virtual al jocului și spun povești incomfortabile despre experiențele lor în teritoriul ambiguu dintre lumea reală și cea iluzorie și despre dificultatea de a evada din virtual atunci când lumea jocurilor depășește granița divertismentului. Afară așteaptă lumea reală, cu toate imperfecțiunile ei; trebuie doar să ai puterea să log out. (Adina Marin, BIEFF 2017)