Acasă

Swedish Film Institute

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Swedish Film Institute

Regie: 
ANDERS JEDENFORS
Un portret intim al singurătății care vine odată cu înaintarea în vârstă, THIS IS NOW surprinde cu măiestrie prin imaginile alb-negru sentimentul izolării și al dorului resimțite în ultima parte a vieții. Voci abătute de bătrâni ne vorbesc într-o manieră intimă despre dificultăți universale, pe care fiecare persoană le întâlnește: despre nevoia fizică și psihică de afecțiune și despre amintiri recurente cu cei dragi. Cadrele statice evidențiază o atmosferă apăsătoare, în care straturile de gri ale imaginii ajung să sufoce spațiul, speranța și, într-un final, spiritul. (Bianca Bănică, BIEFF)
Regie: 
MAJA BORG
„Un cuvânt nu este o entitate simplă și separată, ci o parte a altor cuvinte”, spune Virginia Woolf în ultima ei înregistrare cunoscută, așa cum apare ea în Man de Maja Borg. Din moment ce limbajul creează realitatea pe care o descrie, atunci nici un aspect al realității nu va fi „o entitate simplă și separată”. Jucându-se în mod inteligent cu această idee, regizoarea, gravidă, reconstituie reprezentări-clișeu ale masculinităţii, secătuind aceste imagini și stereotipii de sensul lor iniţial. Combinaţia de peliculă Super 8mm cu animație tip acuarelă pe negativ trasează o paralelă inovatoare și plină de vitalitate între capacitatea organismului de a da naştere unei vieţi noi şi capacitatea artistului de a crea noi sensuri. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Regie: 
JONAS ODELL
Atunci când familia nu reușește să satisfacă nevoi psihologice esențiale, jocurile pe calculator oferă - chiar dacă doar într-o formă virtuală - recompense, un sentiment de libertate și posibilitatea de a relaționa cu indivizi care împărtășesc aceeași pasiune. Să evadezi din când în când într-o lume paralelă, sub înfățișarea unui erou puternic, curajos și sigur pe sine, poate fi reconfortant. Refuzul întoarcerii în realitate creează însă o dependență distructivă. Jonas Odell urmărește în I Was a Winner istoriile personale ale câtorva dependenți de jocuri pe calculator. Înfățișate ca avataruri, personajele cutreieră prin peisajul virtual al jocului și spun povești incomfortabile despre experiențele lor în teritoriul ambiguu dintre lumea reală și cea iluzorie și despre dificultatea de a evada din virtual atunci când lumea jocurilor depășește granița divertismentului. Afară așteaptă lumea reală, cu toate imperfecțiunile ei; trebuie doar să ai puterea să log out. (Adina Marin, BIEFF 2017)