Acasă

Marea Britanie

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Marea Britanie
Regie: 
FYZAL BOULIFA
O replică la adresa modalității noastre de comunicare în spațiul virtual, în care fiecare secvență are un stil aparte, Rate Me portretizează o tânără escortă, Coco, din prisma altor membri care vin cu tot felul de comentarii dubioase și răutăcioase. Contradicția dintre părerile critice ale clientelei sale și opiniile altor oameni care au cunoscut-o demonstrează lipsa de simpatie și oferă o paletă variată a identităților fetei respective, incluzând finaluri fictive care înmagazinează cele mai obscure dorințe ale membrilor acelui website. Soundtrackul anunță un discurs ironic și o tentă politică abordată de regizor, evidențiind problematica structurii identitare într-o lume modernă, virtuală, în care auto-promovarea apare la fiecare dintre noi și devine, ulterior, un stil de viață. (Claudia Cojocariu, BIEFF)
Regie: 
MARA TRIFU
Sub cerul senin al 'visului american', Mara Trifu 'ajunge la stele' în Perfection Is Forever, o alegorie observațională despre nesfârșita căutăre a frumuseții și plenitudinii. În Los Angeles, într-o cultură a extravaganței și a alter-ego-urilor, suntem ghidați de doi cruciați ai 'idealului': un imitator al lui Superman și un travestit pe nume MonaLiza Doomsday. Surprinşi în mediul lor de la periferia orașului agitat, cei doi ne poartă prin ritualurile lor de înfrumusețare, în care sânii sunt strânși, machiajul e aplicat și toate produsele importante de îngrijire a părului produc buclele de Superman. În public, societatea strigă 'acțiune' și interpretarea rolului fiecăruia începe. Abordarea specifică regizoarei, de a transfigura realitatea prin realism magic, oferă o notă profundă mesajului de final al filmului: într-adevăr, există un Superman in fiecare din noi. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 
Regie: 
BEN RUSSELL
Cercetând credinţe şi practici de divinație ancestrală din societățile sud-africane, Greetings to the Ancestors câştigător al Premiului Tiger pentru Scurtmetraj, abordează lumea invizibilă şi investighează puterea divină a viselor. Ben Russell îmbină elemente de documentar, etnografie și cinema oniric, pentru a ilustra fluiditatea frontierelor conștiinței, frontiere care se dizolvă și se extind. Camera de filmat este fie implicată antropologic în cadrul ceremoniei de inducere a transei a Congregației Jericho, fie urmărește tăcut vindecători sau poeți care descriu vise însuflețite, induse de halucinogenul numit African Dream Root (Rădăcina africană a visului), ca într-un final să gonească de-a lungul peisajului african, un filtru roșu suprarealist aplicat pe obiectivul ei. Este un exercițiu în ceea ce Ben Russel definește drept etnografie psihedelică: o manieră de a permite fenomenelor aparent obiective ale existenței să fie în permanență modificate de către experiența  profund subiectivă. (Adina Marin, BIEFF)
Regie: 
VICTOR KOSSAKOVSKY
AQUARELA își poartă spectatorii într-o explorare cinematografică a frumuseții mereu schimbătoare și forței brute a apei. Filmat într-un format neobișnuit, la 96 cadre/secundă, filmul e un semnal de alarmă visceral, care atrage atenția că omenirea n-are nicio șansă să se măsoare cu puterea și capriciile celui mai prețios element al planetei. De la înșelătoarele ape înghețate ale Lacului Baikal din Rusia și până în Miami, trecând prin Uraganul Irma și ajungând la Cascada Îngerului din Venezuela, apa rămâne personajul principal în AQUARELA, iar regizorul VICTOR KOSSAKOVSKY reușește să surprindă multiplele ei personalități cu o claritate cinematografică nemaiîntâlnită.

KOSSAKOVSKY dedică AQUARELA cineastului rus Alexander Sokurov. La fel ca Sokurov, KOSSAKOVSKY experimenează noi forme de reprezentare, dând frâu liver camerei de filmat. Dacă RUSSIAN ARK al lui Sokurov este recunoscut în toată lumea ca filmul dintr-un singur cadru, AQUARELA străbate mapamondul cu o mobilitate care îi permite lui KOSSAKOVSKY să abstractizeze apa, într-o combinație de distanțare și apropiere care creaxă semnificații cinematogafice unice. (Fatima Naqvi, Film Comment)


Cinemaul e un instrument teribil, dar nu e folosit așa cum ar trebui. Continuăm să spunem povești, și asta începe să mă enerveze. N-ar trebui să povestim, asta e treaba scriitorilor - noi trebuie să arătăm. Când ascultăm povești, nu mai distingem între poveste și realitate. Credem mai degrabă în ceea ce spune povestea și, dacă e o poveste bună, poate rezista mii de ani, împiedicându-ne să vedem realitatea. Povestitorul e orb. (VICTOR KOSSAKOVSKY)

"Cum naiba a reușit să filmeze asta?" - ne întrebăm mereu și mereu, privind imaginile din AQUARELA. Regizorul rus KOSSAKOVSKY s-a folosit de cele mai noi echipamente, a filmat cu camere rezistente la apă și la o ratp de 96 cadre/secundă și a realizat imagini copleșitoare. Apa este personajul principal în AQUARELA, nu neapărat în calitatea ei de dătătoare de viață. KOSSAKOVSKY ne dezvăluie energia nestăpânită a aceste forțe a naturii în toată splendoarea ei, făcând aluzie, prin comparație, la fragilitatea ființei umane. (DOCVILLE)

 
Regie: 
GABRIEL ABRANTES
Era de așteptat ca eternul provocator Gabriel Abrantes să creeze o ireverențioasă poveste falică despre sculptura lui Brâncuși numită Principesa X. Exact asta este A Brief History of Princess X: o cronică episodică sumară a celebrei lucrări de (infamă) notorietate a sculptorului și a firelor narative încărcate de erotism care fac legătura între conceperea lucrării în atelierul lui Brâncuși, cea care i-a fost model (Principesa Marie Bonaparte), studiile ei revoluționare în materie de sexualitate feminină și, în fine, plasarea - și impactul - sculpturii în spațiul muzeal. Dacă e adevărat că cinema-ul funcționează ca o pânză pe care ne proiectăm dorințele, atunci abstinența pe care o simțim în umorul subversiv juvenil specific lui Abrantes e un omagiu emoționant și plin de respect adus fragilității umane ce se ascunde sub masca curajoasă a artei. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Regie: 
JAYNE PARKER
La o primă vedere, nimic nu se petrece în AMARYLLIS. Dar e nevoie de o a doua. Un studiu poetic și domol al florilor de amarilis, filmul lui JAYNE PARKER ne cere mai multă atenție decât suntem adesea dispuși să oferim ecranului. Această mică odă adusă culorii pe filmul de 16mm nu e un exercițiu calofil, ci o întreagă traducere cinematografică a fascinației oamenilor pentru plante, pentru pigmențiii lor, mișcările milimetrice, reacțiile la lumină. PARKER ia ce ne-am obișnuit să vedem în fundal și îl aduce în prim-plan, trezind, de fapt, un paradox – realizarea unui „anti-film” prin practici profund cinematografice. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
LARISSA SANSOUR & SØREN LIND
Într-un peisaj arid, deșertic, o siluetă singuratică avansează printre amintirile civilizației, în timp ce pe voice-over o ascultăm participând la o sesiune de consiliere psihologică, sinceră și intimă. Personajul este un așa numit terorist narativ. Intervenția sa în viitor dereglează mecanismul determinismului și justificărilor istorice, prin plantarea unor artefacte arheologice spre a fi descoperite de generațiile viitoare, care astfel își vor legitima existența ca populație pe cale de dispariție. Într-un peisaj CGI oniric, ca dintr-o altă lume, construit dintr-un colaj de imagini din cultura și politica estice și vestice deopotrivă, acest sabotor al istoriei își provoacă terapeuta -  și, alături de ea, pe noi, spectatorii - la o deconstruire a identității naționale și a narațiunilor istorice dominante. Într-un film în care atât tăcerea cât și cuvântul cad cu aceeași gravitat(ți)e a fragilității ca și bombele de porțelan, transcendența transformă emoțiile în abstracții, iar personalul devine politic. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Regie: 
LARISSA SANSOUR, SØREN LIND
Acțiunea din IN VITRO este plasată în urma unui dezastru ecologic. Un reactor nuclear abandonat sub orașul biblic Betleem a fost transformat într-o livadă enormă. Folosind semințe de moștenire, colectate în ultimele zile înainte de apocalipsă, un grup de oameni de știință se pregătesc să planteze noi culturi în solul de deasupra. În aripa de spital a complexului subteran, fondatoarea livezii, Dunia, în vârstă de 70 de ani, zace pe patul de moarte, în timp ce Alia, în vârstă de 30 de ani, vine să o viziteze. Alia s-a născut în subteran ca parte a unui program extins de clonare și nu a văzut niciodată orașul pe care este destinată să-l reconstruiască.
Regie: 
CONOR ROLLINS
Artificial Sunshine propune o cronică pe trei paliere a localității Blackpool, un loc al contrastelor, un Las Vegas în variantă britanică. Pe de-o parte avem descrierea în imagini superbe a unui orășel la malul mării; apoi latura sa artificială, cu oameni stridenți și zgomote asemenea, 'păcănele' și chiar o imitație a lui Elvis. Există și un al treilea strat, profund, construit din rememorări ale copilăriei, care se schimbă continuu pe măsură ce amintiri noi se suprapun peste cele vechi. Conor Rollins combină inteligent filmări de arhivă pe 8 mm și 16 mm, secvențe de pe casete VHS și filmări digitale de mare efect, compunând portretul cinematografic al unui spațiu urban care, la fel ca Janus cel cu două fețe, își arată rând pe rând înfățișarea naturală și cea artificială. (Adina Marin, BIEFF 2018)
Regie: 
MAHDI FLEIFEL
Despre Radiohead, problema Palestinei și a puterii individuale, cuprinse într-o conversație telefonică personală, peste mări, dintre regizorul palestinian MAHDI FLEIFEL și o cunoștință de-a sa de aceeași naționalitate. Vocile ușor tensionate, uneori împăciuitoare, discută una dintre cele mai complexe probleme etice ale Germaniei contemporane – țară în care înțelegem că se află regizorul – probleme legate de o eventuală obligație morală a Europei de a susține Israelul și poziția Occidentului față de politica de austeritate a statului Israel față de Palestina. Filmări pe peliculă ale apartamentului regizorului, plin de pete de lumină, sunt juxtapuse imaginilor de arhivă ce înfățișează lupta palestinienilor, generând un contrast între universul de intimitate și siguranță și problema unui spațiu incert pe care cei doi interlocutori îl numesc „acasă”. (Emil Vasilache, BIEFF 2019)
Regie: 
MAJA BORG
„Un cuvânt nu este o entitate simplă și separată, ci o parte a altor cuvinte”, spune Virginia Woolf în ultima ei înregistrare cunoscută, așa cum apare ea în Man de Maja Borg. Din moment ce limbajul creează realitatea pe care o descrie, atunci nici un aspect al realității nu va fi „o entitate simplă și separată”. Jucându-se în mod inteligent cu această idee, regizoarea, gravidă, reconstituie reprezentări-clișeu ale masculinităţii, secătuind aceste imagini și stereotipii de sensul lor iniţial. Combinaţia de peliculă Super 8mm cu animație tip acuarelă pe negativ trasează o paralelă inovatoare și plină de vitalitate între capacitatea organismului de a da naştere unei vieţi noi şi capacitatea artistului de a crea noi sensuri. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Regie: 
GRAEME ARNFIELD
Bine ați venit în era radiației cosmice! În 2021, soarele a avut cea mai redusă activitate de la începutul științei. Compilând povești despre interacțiunile recente cu radiația cosmică la altitudini tot mai mici, THE PHANTOM MENACE este un film de ficțiune stroboscopic despre climă purtat de muzica tehno, la a cărui scriere conversațiile cu diverși oameni care lucrează într-un depozit Amazon au avut un aport semnificativ. Inspirat în primul rând de planurile guvernului american de a instala fragile calculatoare predictive în adânc în subteran pentru a le proteja de acești invadatori antici care vor să vină, filmul folosește imagini diagrame cu rezoluție slabă dar cândva costisitoare produse de aceste calculatoare pentru a chestiona rolul lucratului cu imagini în viitorul subteran apropiat. Avioane prăbușindu-se, computere care se strică și alegeri electorale care nu decurg așa cum trebuie - acestea au fost doar prequel-ul pentru viitor.
Regie: 
PILVI TAKALA
Plante, ținute hip, o camera cu pereți de sticlă menită să îi ajute pe angajați să se simtă ca acasă. Viața acestui luminos spațiu de coworking va fi zdruncinată de apariția unei necunoscute - în fapt însăși regizoarea, care se dă drept wellness consultant - care începe să cutreiere coridoarele salutând și atingând ușor oamenii pe lângă care trece. Arătând întâlnirile repetate cu aceiași câțiva oameni, THE STROKER ne permite să observăm cu atenție reacțiile la atingere. Gesturile prietenești ale artistei constituie începutul unei explorări a codului comportamental riguros de la locul de muncă. Un mod în care acestea pot găsi o minimă acceptare pare să fie a le considera sarcinile de lucru ale altcuiva. (Ioana Florescu, BIEFF 2019)
Regie: 
IMRAN PERRETTA
Imagini angoasante ale pământului acoperit de frunze și gunoaie constituie fundalul unei rugăciuni șoptite în limba arabă. În cea de-a doua parte a filmului, acestea lasă loc unui cadru static în care vedem un decor artificial de pădure: din nou frunze și gunoaie, un cort, un hanorac atârnat de ramura amputată a unuia dintre cei doi copaci morți. Forțe nevăzute distrug cortul, auzim iar vocea. Dacă textul scris este într-adevăr o traducere, atunci ceea ce auzim este confesiunea poetică și dezarticulată a unui imigrant. În fundalul acestui decor vedem imagini din viața refugiaților care locuiesc în pădurile din Nordul Franței. Iar confesiunea începe așa: “în primul rând,/ sunt niște chestii/ pe care ar trebui să le știi despre/ mine/ am zis:/ că/ singura națiune pe care am (re)cunscut-o vreodată este/ mama mea/ și că/ nu sunt/ carne/ menită să îndure, / ci un întreg”. Astfel începe confesiunea poetică și dezarticulată a unui imigrant.
Regie: 
LAURE PROUVOST
Into All That Is Here explorează noțiunea de dorinţă carnală după traversarea unei perioade întunecate. Cu acest film, Prouvost continuă explorarea temelor din Wantee, o poveste despre bunicul ei. De data aceasta, artista se axează pe pătrunderea în interiorul subconştientului acestui personaj, mergând adânc în fanteziile sale, aşa cum o insectă sau păsăre sunt atrase de polenul unei flori şi, odată ajunse la ea, îi induc răsfăț și plăcere.  Filmul construiește o atmosferă caldă și alunecoasă şi redă senzația de ușurare de după o perioadă îndelungată de întuneric, dând impresia privitorului că tocmai penetrează o floare lipicioasă şi transpirată, până ce imaginile ard și dispar. (Diana Mereoiu, BIEFF 2018)
Regie: 
BEN RIVERS
Într-o revizitare a ficțiunilor speculative de tip călătorie-către-centrul-pământului, Look Then Below poartă spectatorii pe sub ceruri purpurii, peste oceane iridiscente și printr-o pădure luxuriantă de vegetație iradiantă către un nou peisaj antropocenic redat printr-un amestec de imagini filmate pe peliculă de 16mm și CGI. Acompaniat de un voice-over răgușit și distant, scris în maniera unui jurnal de bord, film coboară într-o lume de dincolo alcătuită dintr-o rețea de caverne sculptate în negura timpului, cândva considerate a fi depozitare ale unor civilizații pierdute, care prevestește acum un viitor biotop subteran, ocupat de o specie care va fi evoluat din lumea noastră în declin ecologic. Hipnotic și straniu deopotrivă, filmul estompează limitele dintre trecut, prezent și viitor într-un spațiu liminal, de o frumusețe nepământeană. (Oana Ghera, BIEFF 2020)
Regie: 
JÖRN THRELFALL
Implicându-și publicul într-un joc al atenției si răbdării, Over adoptă o formă simplă, dar de impact de a privi poveștile celor ce caută în Europa un tărâm promis al salvării. Nominalizat la premiile BAFTA, la cele ale Academiei Europene de Film și inspirat din fapte reale, scurtmetrajul alternează cadre largi, fixe, cu planuri detaliu filmate din mână pentru a implica activ spectatorii în descifrarea și re-constituirea unei morți misterioase povestite în ordine cronologică inversă. Însă înțelegerea succesiunii de evenimente nu oferă nimic din confortul rezolvării unui puzzle. În schimb, finalul șocant, aproape suprarealist, ne lasă cu întrebarea, „cum a putut să se întample una ca asta?!”, prea consternați pentru a îndrăzni să dăm un răspuns. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)
Regie: 
ORAIB TOUKAN
When Things Occur este construit din conversații pe Skype cu fotografi, intermediari și șoferi din Gaza care s-au aflat în spatele unor anumite imagini devenite virale în vara lui 2014. Filmul explorează fizionomia doliului și suferinței – forma lor digitală, modul de transmitere și reprezentare. Se întreabă în ce mod privirea descoperă canale de comunicare în sfera digitală și cum poate empatia traversa spațiul digital. În egală măsură se pune întrebarea cum operează semnificantul documentar - și varianta sa abstractă - la vederea suferinței. Ce înseamnă, mai precis, a vedea suferința de la distanță - și câți metri sau kilometri înseamnă a fi departe? Care e comportamentul și economia politică a imaginii războiului? Care e elementul local în reprezentarea războiului? Și care e rutina zilnică a celor care reprezintă războiul? (Oraib Toukan)
Regie: 
LAURE PROUVOST
If It Was este o intervenție lo-fi a subconștientului ludic și copilăros al artistei Laure Prouvost în spațiul muzeal, pe care îl reimaginează ca pe un teritoriu unde vizitatorul își poate da frâu liber impulsurilor și dorințelor. Această democratizare este redată în stilul obișnuit de montaj al lui Prouvost, cu asociații libere și vizualuri tactile, unde inventivitatea ireverențioasă netezește colțuri arhitectonice, aduce ore de zumba în muzeu și încurajează atingerea exponatelor (sărută dacă vrei!). Pe măsură ce alunecăm din ce în ce mai adânc prin gaura-de-iepure, la îndemnurile șoptite ale naratoarei, asocierile de idei se leagă tot mai rapid, crescând în spirală către sublim. Acest vârtej înșelător de simplu de artă naivă ne conduce în culisele creației artistice, lasând suficient spațiu pentru jocul mintal și senzorial, purtându-ne în cele din urmă către lumina trancendenței. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)
Regie: 
FORENSIC ARCHITECTURE
În data de 28 octombrie 2015, o barcă plină cu imigranți a părăsit coasta de vest a Turciei, îndreptându-se către cea mai apropiată destinație din Europa – Insula Lesbos din Grecia. Cel puțin 43 de oameni și-au pierdut viața când vaporul s-a scufundat, incidentul devenind astfel incidentul cu cel mai mare număr de decese din acea perioadă, cunoscută ca „lunga vară a migrației”. Unul dintre supraviețuitori, artista Amel Alzakout, a filmat călătoria și scufundarea bărcii cu ajutorul unei camere de filmat rezistente la apă, pe care o ținea atașată de încheietura mâinii. Materialul filmat – care constituie și punctul de pornire pentru următorul film pe care aceasta l-a realizat, PURPLE SEA – oferă o perspectivă unică asupra tragicului eveniment care s-a întâmplat la pragul Europei. (Berlinale Forum Expanded 2020) Atenție: acest film conține imagini în prim-plan ale unui naufragiu în care cel puțin 43 de oameni și-au pierdut viața. Anumiți spectatori pot suferi un impact emoțional la vizionare.
Regie: 
CHARLOTTE PRODGER
ilmul-instalație al Charlottei Prodger speculează tema queerness-ului în regnul animal în conjunctură cu auto-biografia propriei sale deveniri și auto-descoperiri sexuale. Pornind de la imagini și jurnale comportamentale ale unei leoaice - titulara SaF05, după cum o numesc cercetătorii care o supraveghează - care adoptă o aparență și conduită specifică leilor, cineasta meditează asupra propriilor sale experiențe queer și a celor din jurul ei, suprapus în principal peste o selecție de cadre somptuoase ale unor peisaje austere. (Flavia Dima, BIEFF 2020)
Regie: 
RED-COR (Corina Andrian)
Videoclipul regizat de Red-Cor urmărește o serie de personaje ce amintesc de Amanții lui Magritte – generici dar individualizați, anonimi și misterioși. Structura lor este umană, însă depășește condiția omului, asemănându-se cu cea a semizeilor – elemente naturale sunt inserate în conturul personajelor, elemente ce asigură și un fundal al acțiunilor lor, sugestia fiind aceea a unei armonii utopice. (Călin Boto, BIEFF 2018)
Regie: 
MAREIKE BERNIEN & KERSTIN SCHROEDINGER
Jovială, lipsită de griji şi plină de viaţă – aşa se vede Germania Nazistă în filmele escapiste realizate pe peliculă Agfa, peliculă care promite culori mai adevărate decât realitatea. Filmat în fostele fabrici unde aceasta era produsă, RAINBOW’S GRAVITY analizează felul în care imaginile din film şi media, ignorând realitatea, ajung să o rescrie în memoria colectivă, devenind odată cu trecerea timpului istorie. Adresând problema implicaţiilor politice şi ideologice ale culorii, scurtmetrajul face portretul unei ţări şi a unei generaţii aflate în criză de identitate, prinse în lupta de reconciliere a trecutului cu construcțiile fictive ale istoriei. (Diana Mereoiu, BIEFF)
Regie: 
PIA BORG & EDWARD LAWRENSON
Câştigător al premiului Golden Pardino la Locarno, ABANDONED GOODS spune povestea călătoriei Colecției Adamson, una dintre cele mai importante colecții britanice de artă de azil. Aceasta conține în jur de 5500 de lucrări create între 1946 și 1981 de pacienții spitalului de psihiatrie Netherne în Surrey. Îmbinând materiale de arhivă, reconstituiri, interviuri și imagini observaționale, filmul explorează felul în care obiectele se transformă din probe clinice în opere de artă venerate, examinând viața creatorilor lor și schimbarea contextelor în care au fost produse și prezentate obiectele. Narat de un catalogator nevăzut, rezultatul oferă o perspectivă emoţionantă asupra istoriei nevăzute a vieții de azil, în Marea Britanie de după război.
Regie: 
JOHN SMITH
Proiectat în 2013 la Oberhausen, ceea ce pare a fi începutul unui film SF (un tavan filmat într-un cadru fix, cu o voce vorbind despre o mișcare ciudată petrecută puțin timp în urmă) se transformă într-un handy-cam movie despre contrastul dintre normalitatea unei camere de hotel și anormalitatea societății din afara ei. Începând în Bethleem și sfârșindu-se de cealaltă parte a Zidului Separator, DIRTY PICTURES este o mostră de meta-cinema amintind de Chris Marker, ce relatează experiența personală a regizorului legată de ocupația israeliană din Palestina, reușind să aducă monstruozitatea istoriei la proporții umane. (Bianca Bănică, BIEFF)