- You are here: Acasă > FISH
Sunteți aici
CinemaPRO -
Duminică, 14 Decembrie, 2014 - 16:00
Scenariu:
Delia Oniga
Imagine:
Dragoș Hanciu
Montaj:
Delia Oniga
Sunet:
Delia Oniga
Premieră mondială
Mergând şi mai departe în tărâmul suprarealismului este idiosincrasicul FISH, semnat de artista vizuală Delia. „Absurd este ceea ce este lipsit de scop,” proclama Eugene Ionesco. Dar cum se numește ceea ce merge în mod conștient împotriva propriului scop? Doi pești se trezesc din somnul lor criogenic, în timp ce apa îi înghite împreună cu farfuria ornamentată pe care sunt plasati atât de fotogenic. Pârâiașe bolborositoare și cântece mormăite orchestrează coloana sonoră a călătoriilor celor doi parteneri titulari, în vreme ce greierii ciripesc în spațiul domestic infiltrat de aceştia. Peștii plutesc, petrec, plutesc din nou și când visul lor febril se încheie, și peștii și filmul sunt găsiti morți în apă. Pe atât de avant-gardist pe cât e somonul avant-curent, Fish este o schimbare de paradigma plină de duh. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regizor:
DELIA ONIGA este studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, secția Multimedia, Sunet și Montaj. Dragoș Hanciu este student la aceeași facultate, secția Regie.
Contact:
deliaoniga[at]gmail[dot]com
Statement-ul regizorului:
Extremele calorice nu au cum să fie resimțite de către sine nemijlocit, imediat. Și, ca să nu dilueze intimitatea în care se cristalizează aproapele, apare ideea complicității. Într-o cultură a reparației, în care intenția găsește ca mijloc de expresie motive florale gravate pe buza unei simeze vechi de porțelan, idilicul e silit să facă un pas înapoi din calea iminenței. Un Iisus ghiftuit nu e totuna cu unul înfometat. Tot așa cum Giulgiul de la Marea Moartă nu e totuna cu melancoliile de inimă albastră. Ceea ce le leagă e posibilitatea de-a fi servite ready-made, drept expedient al melancoliilor obsedate de sens mitologic, totul în vederea unor satisfacții digerabile; scoși de la congelat, pești anonimi vor fi scăldați curând de efluviile fierbinți ale procesiunii culinare, apoi nu vor mai fi seduși nicicând de curgerea apelor reci. Inițial, diegesis se referea la ceea ce azi am numi univers narativ, însă probabil că procesul de digestie începe înainte de masă, odată cu senzația de gol. Foamea-ca-lipsă resimțită de sufletul pseudo-locat nu e totuna cu foamea dinaintea mesei de prânz, ci, mai degrabă, cu Cina Cea de Taină. (Delia Oniga)
Extremele calorice nu au cum să fie resimțite de către sine nemijlocit, imediat. Și, ca să nu dilueze intimitatea în care se cristalizează aproapele, apare ideea complicității. Într-o cultură a reparației, în care intenția găsește ca mijloc de expresie motive florale gravate pe buza unei simeze vechi de porțelan, idilicul e silit să facă un pas înapoi din calea iminenței. Un Iisus ghiftuit nu e totuna cu unul înfometat. Tot așa cum Giulgiul de la Marea Moartă nu e totuna cu melancoliile de inimă albastră. Ceea ce le leagă e posibilitatea de-a fi servite ready-made, drept expedient al melancoliilor obsedate de sens mitologic, totul în vederea unor satisfacții digerabile; scoși de la congelat, pești anonimi vor fi scăldați curând de efluviile fierbinți ale procesiunii culinare, apoi nu vor mai fi seduși nicicând de curgerea apelor reci. Inițial, diegesis se referea la ceea ce azi am numi univers narativ, însă probabil că procesul de digestie începe înainte de masă, odată cu senzația de gol. Foamea-ca-lipsă resimțită de sufletul pseudo-locat nu e totuna cu foamea dinaintea mesei de prânz, ci, mai degrabă, cu Cina Cea de Taină. (Delia Oniga)