IN THE BASEMENT

Sclavi sexuali corpolenţi, fanatici nazişti cântăreţi la tubă, fantezii cu păpuşi renăscute – nimic deosebit pentru guru-ul recunoscut al grotescului, Ulrich Seidl, care se întoarce la filmul documentar cu IN THE BASEMENT. Fascinant și sordid în egală măsură, această incursiune meticulos construită în interiorul mai multor pivniţe aparţinând unor austrieci din clasa de mijloc (un spațiu, după spusele lui Seidl, pe care conaţionalii săi îl rezervă în mod tradițional hobby-urilor lor celor mai private) dezvăluie mai mult decât câteva descoperiri uimitoare. (Guy Lodge, Variety)
 
La baza lui In the Basement se află noţiunea că fiecare bărbat şi femeie de pe stradă ar putea fi, în secret, un bigot sau un mare cântăreţ de operă. Faptul că In the Basement ia în considerare un spectru larg de posibilităţi în ceea ce priveşte indentităţile secrete este ceea ce face din această explorare a celor mai întunecate colţuri ale psihicului uman egală, dacă nu superioară, celor mai recente ficțiuni narative ale lui Seidl. (Tomas Hachard, Slant Magazine)
 
În Austria, pivnița este un spațiu al relaxării și al inimităţii. Mulți austrieci petrec mai mult timp în subsolul casei lor decât în sufragerie, aceasta din urmă fiind de multe ori doar o fațadă. Pivnița este de fapt locul unde se lasă pradă nevoilor, hobby-urilor, pasiunilor şi obsesiilor lor. Dar, în subconștientul nostru, pivnița este, de asemenea, un loc al întunericului şi fricii, un spațiu al abisului uman. Filmul vorbește despre oameni și pivnițe, și despre ce fac oamenii în pivnițe, în timpul lor liber. Vorbește despre obsesii. Despre muzică de fanfară și arii de operă, despre mobilier scump și glume masculine ieftine, despre sexualitate și tir, fitness și fascism, bice și păpuși. Dupa trilogia sa ambițioasă PARADISE, Ulrich Seidl se întoarce la formatul documentar cu In the Basement. Un film-eseu deopotrivă amuzant și trist, acesta foloseşte tablourile filmice caracteristice regizorului pentru a sonda subteranul sufletului austriac.