Danemarca

AQUARELA își poartă spectatorii într-o explorare cinematografică a frumuseții mereu schimbătoare și forței brute a apei. Filmat într-un format neobișnuit, la 96 cadre/secundă, filmul e un semnal de alarmă visceral, care atrage atenția că omenirea n-are nicio șansă să se măsoare cu puterea și capriciile celui mai prețios element al planetei. De la înșelătoarele ape înghețate ale Lacului Baikal din Rusia și până în Miami, trecând prin Uraganul Irma și ajungând la Cascada Îngerului din Venezuela, apa rămâne personajul principal în AQUARELA, iar regizorul VICTOR KOSSAKOVSKY reușește să surprindă multiplele ei personalități cu o claritate cinematografică nemaiîntâlnită.

KOSSAKOVSKY dedică AQUARELA cineastului rus Alexander Sokurov. La fel ca Sokurov, KOSSAKOVSKY experimenează noi forme de reprezentare, dând frâu liver camerei de filmat. Dacă RUSSIAN ARK al lui Sokurov este recunoscut în toată lumea ca filmul dintr-un singur cadru, AQUARELA străbate mapamondul cu o mobilitate care îi permite lui KOSSAKOVSKY să abstractizeze apa, într-o combinație de distanțare și apropiere care creaxă semnificații cinematogafice unice. (Fatima Naqvi, Film Comment)


Cinemaul e un instrument teribil, dar nu e folosit așa cum ar trebui. Continuăm să spunem povești, și asta începe să mă enerveze. N-ar trebui să povestim, asta e treaba scriitorilor - noi trebuie să arătăm. Când ascultăm povești, nu mai distingem între poveste și realitate. Credem mai degrabă în ceea ce spune povestea și, dacă e o poveste bună, poate rezista mii de ani, împiedicându-ne să vedem realitatea. Povestitorul e orb. (VICTOR KOSSAKOVSKY)

"Cum naiba a reușit să filmeze asta?" - ne întrebăm mereu și mereu, privind imaginile din AQUARELA. Regizorul rus KOSSAKOVSKY s-a folosit de cele mai noi echipamente, a filmat cu camere rezistente la apă și la o ratp de 96 cadre/secundă și a realizat imagini copleșitoare. Apa este personajul principal în AQUARELA, nu neapărat în calitatea ei de dătătoare de viață. KOSSAKOVSKY ne dezvăluie energia nestăpânită a aceste forțe a naturii în toată splendoarea ei, făcând aluzie, prin comparație, la fragilitatea ființei umane. (DOCVILLE)

 

Ce se întâmplă dacă examinăm așa-numita criză a refugiaților dintr-un alt unghi: înregistrări militare, fotografii realizate de drone, camere cu acoperire de 360°, sau fotografii realizate de sateliți? Ce se întâmplă dacă începem să căutăm imagini pe care nu le-am văzut vreodată - sau le revedem pe cele pe care le-am văzut fără să le acordăm atenție - și începem să ne întrebăm cum au fost create și cui i se adresează? THE MIGRATING IMAGE urmărește fluxul imaginilor care îi arată pe refugiați în drum spre și prin Europa. Filmul se constituie din fotografii care în care îi vedem pe refugiați și întoarce camera spre noi - deoarece noi le-am creat și, în fond, tot noi le consumăm. (Stefan Kruse)