Portugalia

Produs de către IndieLisboa pentru filmul-omnibus Here in Lisbon (compus și din filmele lui Marie Losier, Dominga Sotomayor și Denis Côté), Freud and Friends, de Gabriel Abrantes, este o adevărată cascadă dezlănţuită de parodii. Filmul lui Abrantes este construit ca un show TV, purtând numele omonim, narat de faimosul producător de documentare Herner Werzog, care se duce într-un laborator pentru a-l observa pe cobaiul Abrantes oferindu-se voluntar în experimentele de citire a minții făcute de iubita lui. Abrantes, cunoscut pentru maliția și auto-ironia sa, folosește această oportunitate pentru a rupe bariera unor frici şi dorinţe ale subconştientului (variind de la cele cerebrale la cele corporale), condimentate cu pauze de publicitate (fiți atenți la reprezentarea cu adevărat freudiană a lui Woody Allen!). În substrat găsim aluzii tăioase adresate culturii media despre frumuseţe şi sex, precum şi despre eterna frică de angajament.

REDEMPTION dezvăluie fluiditatea înțelesurilor cinematografice și mecanismele colective de construire a figurilor publice și a istoriei universale. Voice-over-uri atribuite câtorva dintre cei mai controversați politicieni ai vremurilor noastre transformă continuu imaginile de arhivă pe în artefacte ale amintirii, reconstrucții idealizate a trecutului şi proiecții ale celor mai intime dorințe și gânduri. Gomes evidențiază tendința noastră naturală de a construi reprezentări simplificate, un mecanism în care sunt adesea canibalizate personalităţile publice împreună cu istoriile lor personale, secătuite de umanitate, în efortul nostru de a da sens lumii. (Diana Mereoiu, BIEFF)

Prin ochelarii unui bărbat reflexia unui carusel se învârte continuu în timp ce, în voice over, amintirile, dorințele şi regretele sale îi trec prin minte asemenea unui vertij. Filmat într-un singur cadru-secvenţă, CAROUSEL pune în discuţie noţiunile de familie şi identitate, întrebând dacă suntem într-adevăr definiţi de noi înșine sau de cei care ne înconjoară. Care legătură de familie este mai puternică? Cea cu care ne naștem sau cea pe care o alegem? Cu o tristețe nostalgică și umor sensibil, filmul devine un experiment cinematografic poetic, un fragment din jurnalul intim al unu bărbat care analizează cine a fost și încearcă să înțeleagă cine este. (Bianca Bănică, BIEFF) 

Proiectat la Berlinale 2014, THE WHITE ROSES de Diogo Costa Amarante pune sub semnul întrebării noţiunea de identitate şi rolurile tradiționale ale bărbatului şi femeii în familie şi societate, creând o senzație de ambiguitate punctată de elemente de absurd și onirism. Simbolist în conținut și post-modernist în succesiune, bazându-se pe o estetică minimalistă și performance-uri extra-diegetice, filmul este o prezentare îndrăzneață a laturii iraționale a doliului și a mecanismului de procesare a suferinței cauzate de pierderea cuiva drag. (Bianca Bănică, BIEFF)

Era de așteptat ca eternul provocator Gabriel Abrantes să creeze o ireverențioasă poveste falică despre sculptura lui Brâncuși numită Principesa X. Exact asta este A Brief History of Princess X: o cronică episodică sumară a celebrei lucrări de (infamă) notorietate a sculptorului și a firelor narative încărcate de erotism care fac legătura între conceperea lucrării în atelierul lui Brâncuși, cea care i-a fost model (Principesa Marie Bonaparte), studiile ei revoluționare în materie de sexualitate feminină și, în fine, plasarea - și impactul - sculpturii în spațiul muzeal. Dacă e adevărat că cinema-ul funcționează ca o pânză pe care ne proiectăm dorințele, atunci abstinența pe care o simțim în umorul subversiv juvenil specific lui Abrantes e un omagiu emoționant și plin de respect adus fragilității umane ce se ascunde sub masca curajoasă a artei. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)

După ce ne-a purtat anul trecut printr-un fantomatic univers post-clubbing cu Fiesta Forever, Jorge Jácome revine la BIEFF cu un alt fel de -topie. Toată populația arhipelagului Azorelor ar fi luat calea refugiului către continent, alungată fiind de o explozie incontrolabilă de hortensii, plante de altfel inofensive. Camera îi urmărește pe cei doi soldați, singurii trimiși în misiune pe insulă, în cadre compuse luxuriant pe fundalul invaziei florale în albastru și violet și pătrunde în poveștile lor despre nostalgia trecutului și tristețea dezrădăcinării. Se vorbește și despre recoltare, export și tratamente aplicate florilor, semn că la originea proliferării patologice ar fi chiar reprezentanții exilați ai rasei umane. (Adina Marin, BIEFF 2018)

Între o casă din pădurea atlantică și o fabrică de țânțari modificați genetic de lângă São Paulo, o relație poliamoroasă, non-binară, se luptă pentru a supraviețui unei epidemii ce ia cu asalt Brazilia. În timp ce în fabrică se nasc zilnic milioane de țânțari în eprubete, dinamica de putere dintre Helmut, Calixto și Tao se intensifică. THE BITE e de găsit la intersecția dintre horror, SF și o dramă queer.

În DESTINY DELUXE, o echipă de filmare este mâncată de vie de un greenscreen. Dar spre deosebire de Trandafirul Purpuriu din Cairo, protagoniștii nu întră într-o altă ficțiune filmică, ci, mai degrabă, ei propriile lor vieți devin cinematografice. O privire intimă asupra tinerilor care trăiesc în Brazilia contemporană. (Flavia Dima)

Pe fundalul unor imagini alb-negru nefocalizate, onirice, se aude târziu în noapte convorbirea telefonică dintre doi străini. Înregistrarea audio autentică a conversației dintre o femeie numită Jane și un veteran al armatei americane începe cu reţinere şi, precum cei doi, şi noi bâjbâim în întuneric: de ce bărbatul o sună pe această femeie şi care e relaţia dintre ei? Cadrele se focalizează şi dezvăluie imagini cu doi dansatori graţioşi. Pe măsură ce dialogul fluctuează între stinghereală, tensiune și emoție, devenim martorii a două persoane care au nevoie de legătura acestă emoţională, în ciuda diferențelor superficiale dintre ei. (IDFA Amsterdam)

Câștigător al Ursului de Aur la Berlinale Shorts 2017, Small Town ne atrage într-un cinematografic flux al conștiinței despre momentul acela înfricoșător în care avem revelația condiției noastre muritoare. La șase ani, Frederico învață la școală că oamenii mor atunci când li se oprește inima; reacția lui, refuzul de a mai merge la culcare, declanșează o călătorie emoțională ai cărei protagoniști sunt el împreună cu mama lui și cu regizorul însuși, care revizitează temeri ale propriei copilării. Senzațiile pe care le trăiesc cei trei sunt un amestec de groază și tandrețe, transpus în limbaj cinematografic printr-un montaj emoțional de o impresionantă inteligență. „Cred că începe să înțeleagă câte ceva despre interacțiunea umană”, spune mama lui Frederico. „Despre faptul că trebuie să se modeleze pe sine pentru a înțelege sensul lumii care îl înconjoară”. Este ceea ce trebuie să facem cu toții, cu fiecare pas care ne îndepărtează de mediul protector al pântecului matern. (Adina Marin, BIEFF 2017)

În teritoriul locuit de tribul Yawalapiti din Bazinul Amazonian, cercetătoarea Claude Laroque și o tânără indigenă pe nume Jo caută căi prin care să transmită roboților emoții omenești. Împreună, concep un ghid cu ajutorul căruia robotul Coughmann să poată identifica o varietate de stări emoționale. Inteligența [artificială] a robotului realizează că atunci când nu înțelegi ceva, cel mai bine e să fii politicos și să te prefaci că ai înțeles. Și că, dacă prinzi esența umorului, îl vei putea înțelege pe celălalt. Coughmann se îndrăgostește de Jo, iar iubirea lor învinge orice tentativă de reprogramare. Gabriel Abrantes relatează povestea lor de dragoste în imagini impozante;  și pentru că marile întrebări ale vieții nu pot fi dezbătute fără umor, citează din Ludwig Wittgenstein. The Artificial Humors e o contopire de considerații antropologice, viața indigenilor și idiosincraziile inteligenței artificiale. (prezentare Berlinale Shorts)

După ce ne-a purtat anul trecut printr-un fantomatic univers post-clubbing cu 'Fiesta Forever', JORGE JÁCOME revine la BIEFF cu un alt fel de utopie. Toată populația arhipelagului Azorelor ar fi luat calea refugiului către continent, alungată fiind de o explozie incontrolabilă de hortensii, plante de altfel inofensive. Camera îi urmărește pe cei doi soldați, singurii trimiși în misiune pe insulă, în cadre compuse luxuriant pe fundalul invaziei florale în albastru și violet și pătrunde în poveștile lor despre nostalgia trecutului și tristețea dezrădăcinării. Se vorbește și despre recoltare, export și tratamente aplicate florilor, semn că la originea proliferării patologice ar fi chiar reprezentanții exilați ai rasei umane. (Adina Marin, BIEFF 2018)

THE MARVELOUS MISADVENTURES OF THE STONE LADY e o adaptare liberă a poveștii din 1845 scrisă de Hans Christian Andersen, „Bradul”. Povestea e despre un pin naiv care își dorește să fie tăiat și transformat în pom de Crăciun. Imediat ce dorința devine realitate, lucrurile devin destul de întunecate pentru micuțul pin. În mod similar, THE MARVELOUS… prezintă o statuie naivă ce își dorește să fi fost mai mult decât un banal ornament. Într-o noapte, fuge din Luvru și ajunge pe străzile Parisului, ca să înfrunte viața și să capete mai multă importanță. Precum tânărul pin, tânăra statuie află că realitatea nu e atât de roz cum a sperat. (Gabriel Abrantes)

Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues? reflectează cu finețe asupra întâlnirii transcendentale dintre frumusețe, viață și natură, în examinarea auctorială atentă și autoreflexivă a regizorului João Pedro Rodrigues. Pornind de la tema filmului său precedent, reflexia figurii lui Rodrigues tranzitează în imaginea naturii din fața ferestrei, iar filmul își începe curgerea cronologică, derulând amintiri chinuitoare ale autorului, captate în filmări personale. De la apariția pe care și-a făcut-o la Festivalul de film de la Veneția în compania partenerului său João Rui Guerra da Mata până la filmările în platoul celui de-al treilea său lungmetraj, totul se adună într-o însumare poetică ce ia forma unei vieți așa cum a fost ea trăită. În cele din urmă, întrebarea din titlu își găsește răspunsul în citatul din Thoreau: urmează-ți cu încredere calea visurilor. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)

„Se simte în ultimul film al lui FONSECA un fel de melancolie care se regăseşte în acordurile tulburătoare ale Fado-ului. THE WAVES are o dimensiune contemplativă, aproape ezoterică, ce leagă omul şi natura, viaţa şi moartea, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.” (Marie Bergeret, Formatcourt) Folosind o naraţiune eliptică, THE WAVES spune povestea a două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă. Filmul se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze - un „paradis pierdut", devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană.

În acestă scurtă comedie, Luis Vaz de Camões, cel mai mare poet renascentist portughez, se află într-un impas creativ în timp ce se lasă absorbit de un stil de viață  hedonist, coprofag și tulburat de droguri. TAPROBANA îl urmărește pe poet și iubita acestuia, Dinamene, în timp ce el îşi scrie capodopera, poemul epic Os Lusíadas. Poetul călătorește de la cacofonia junglei indiene, înconjurat de elefanți alegorici și maimuţe ce rimează, spre frontiera dintre Rai și Iad, unde se confruntă cu fantezia sa: faima și imortalitatea. (Gabriel Abrantes)