FORGET ALBERTO FOR NOW

Regizoarea BEINA XU își începe filmul într-o convenție deja arhicunoscută, cea a unui limbaj cinematografic documentar de sorginte vestică (cadre statice și calofile, de atmosferă) și îl împinge până la tautologie. În imagini vedem universul atenian dezolant al lui Alberto - străzi, interioare, muște pe tavan, o lampă care atârnă din perete, etc. - iar pe plan sonor, auzim comunicarea intenției și problemelor puse de regizoare prin voice over. Suntem prinși într-o oarecare confuzie, pe care Xu o sparge repede, introducând elemente meta-cinematografice, precum o serie de cadre pe care vocea regizoarei le anunță odată ce încep: Atena, mare, dubla unu; cadru cu barca; restaurant indian, interior și tot așa; astfel dejucându-și propriul demers formal. Valoarea procesului epistemologic care rezultă se datorează contrastului dintre imaginea propriu-zisă și chestionarea aparent ludică, dar la obiect a acesteia. (Emil Vasilache, BIEFF 2020)