Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains

O capodoperă cerebrală a narațiunii cinematografice, filmul lui David Rodes se desfăşoară în mijlocul tărâmului de unde izvorăsc deopotrivă ideile şi gândurile: mintea omului. Pornind de la ideea sa de bază, adânc simbolică, filmul îi prezintă pe protagonişti, femei şi bărbaţi, întâlnindu-se pe o câmpie vastă şi pustie. În timp ce umbrele lor fantomatice aleargă în cerc, una în jurul celeilalte, manifestările lor reale îi aduc faţă în faţă, sub ameninţarea unei imense furtuni de nisip electrice care pare să se apropie. Se rostesc cuvinte, are loc un schimb de priviri şi dăruirea simbolică a unei amulete duce la o concluzie. În cadrul acestei structuri simple, mitologia Greciei antice este adusă la realitate, poziţionându-l pe spectator în mijlocul planului conceptual al minţii. Dramatizând întâlnirea cosmică dintre titanii intelectului (Céos) şi cei ai profeţiei (Phoébé), Rodes împărtăşeşte spectatorului cea mai nobilă dintre jertfe: emoţia. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

REDEMPTION dezvăluie fluiditatea înțelesurilor cinematografice și mecanismele colective de construire a figurilor publice și a istoriei universale. Voice-over-uri atribuite câtorva dintre cei mai controversați politicieni ai vremurilor noastre transformă continuu imaginile de arhivă pe în artefacte ale amintirii, reconstrucții idealizate a trecutului şi proiecții ale celor mai intime dorințe și gânduri. Gomes evidențiază tendința noastră naturală de a construi reprezentări simplificate, un mecanism în care sunt adesea canibalizate personalităţile publice împreună cu istoriile lor personale, secătuite de umanitate, în efortul nostru de a da sens lumii. (Diana Mereoiu, BIEFF)

Soarta Julietei ar fi fost poate și mai crudă, dacă nu l-ar fi văzut cu ochii ei pe Romeo mort - scenariu de tipul 'ce-ar fi fost dacă' plauzibil ca introducere a filmului în care Manon Coubia concentrează expresia cinematografică a unei vieți deznădăjduite. O femeie își petrece aproape întreaga viață așteptând ca zăpezile eterne să se topească și să îi redea trupul soțului ei, un alpinist mort într-un accident în timpul unei expediții pe Mont Blanc. Sub privirea camerei și în acompaniamentul șuieratului de vânt, cearșafuri răvășite devin munți acoperiți de zăpadă. Soția zace pe pat perpetuu, visând la trecerea anotimpurilor, pe care o percepem în forma unui time-lapse accelerat. Rătăcind prin timp și prin stări sufletești, The Fullness of Time (Romance) este fundamental un film despre dragostea eternă și despre puterea nelimitată a cinema-ului de a pătrunde în esența trăirilor umane. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)

Într-un exercițiu de auto-exorcizare, Alexandru Petru Bădeliță face cronica tulburătoare a copilăriei sale traumatizante, într-o complexă compoziție cinematografică cu multiple straturi narative și tehnici artistice. I Made You, I Kill You (Eu te-am făcut, eu te omor) exprimă textual puterea de viață și de moarte pe care un paterfamilias o are asupra familiei sale, și funcționează perfect ca motto al societății patriarhale ce guvernează viața din satul natal al autorului. Colaje cu fotografii de familie și desene din copilărie sunt mixate cu secvențe de animație și elemente suprarealiste într-un întreg cinematografic captivant. Succesiunea de narațiuni din off completează tabloul sumbru al unei copilării trăite într-un mediu familial toxic. Din narațiunea tatălui răzbat, ca un ecou, aceleași relatări despre bătăi și abuzuri, suferite de el însuși, copil fiind. Realizăm astfel că, de fapt, nu e un monstru; pur și simplu nu cunoaște un alt fel de viață. I Made You, I Kill You spune, fără compromisuri, o poveste dureroasă despre o lume în care asemenea experiențe nu sunt o excepție, ci un mod de viață. (Adina Marin, BIEFF 2017)

În lumina dură de neon a unui oraş virtual inclus într-o placă de bază, Eugene și Jessica se întâlnesc în sfârşit, după ce au fost aleși de o aplicaţie care îţi găseşte perechea în funcţie de ceea ce visezi. În Binary Love, realitatea imediată și cea virtuală se ciocnesc: timpul își pierde liniaritatea, existența noastră (digitală sau de altă natură) devine o întrebare open-source, iar posibilitatea stabilirii legăturii umane este atent examinată. Luând o turnură existențială, sinuciderea digitală apare ca singura soluție: a risca totul, a te deconecta de la rețea și a căuta un moment de conexiune reală. (Diana Mereoiu, BIEFF 2018)

Iniţial, HOWTO ne este prezentat ca fiind un tutorial video conventional, dar pe măsură ce programul de calculator devine imprevizibil, cu zvăcniri de autonomie, scurtmetrajul de transformă într-o căutare existenţială a spiritualităţii şi a unui sens. Într-un mix de animaţie, motion capture şi CGI, tutorialul evoluează într-o luptă dinamică pentru autoritate între software şi utilizator. Încheind cu un spectacol hipnotic de dans contemporan plin de emoţie şi poezie, Elisabeth Caravella înfăţişează o criză exstenţială, doar pentru a ne duce către concluzia că doar renunţând la sine şi încetând să ne împotrivim schimbării ne putem regăsi. (Gabriela Lupu, BIEFF)

Bine ați venit la Fiesta Forever a lui Jorge Jácome, o plimbare virtuală la lumina lunii prin peisajul post-clubbing, bântuit de amintirile fantomatice ale experiențelor vieții de noapte. Vizitând ruinele generate pe computer a patru cluburi, rătăcim în voie printre ziduri scufundate în liniștea abandonului. Sunt ziduri care pot vorbi, amintindu-și de declarații de iubire, priviri furișate și emoții trecătoare, de strategii de agățare și întâlniri predestinate între suflete pereche. Acest teritoriu sacru al party-ului devine un spațiu atât al refugiului solitar, cât și al socializării și contactului uman, marcat de experiențele celor care cândva l-au populat. Ce aducem, ce lăsăm în urmă sau ce luăm cu noi ca spectatori, este cu totul la latitudinea noastră. Pentru că, la răsăritul soarelui, tot ceea ce rămâne e o amintire efemeră, a unei umanități aflate în căutarea fericirii. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017) 

Adesea, peisajele cele mai verzi tăinuiesc realități aride, distrăgându-ne atenția și înlăturându-ne grija față de acele realități. În cazul Parcului Arab League din Casablanca, în The Park Randa Maroufi ne duce dincolo de verdele idilic al parcului și ne permite să explorăm ce se află dincolo de proverbialul 'gard vopsit'. În locul tihnei turistice, cadrele filmului ne dezvăluie carusele abandonate printr-o vegetație sălbatică și alei presărate cu gunoaie. Acesta este pământul pe care calcă apăsat tinerii urbani ai Marocului. Comentariile lor se aud fragmentat pe fundal, pe măsură ce aceștia interpretează în fața camerelor de filmat, încercând să obțină aprobarea rețelelor de socializare. Materializând această prezență-prin-postură prin cadre ce surprind trupuri încremenite în mișcare, The Park ne oferă privilegiul de a cutreiera virtual un spațiu în care abandonul tineresc și fricile societății converg. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

TEHRAN-GELES ne poartă în zbor deasupra unui spaţiu potenţial, unde trecutul şi prezentul, memoria şi imaginația fuzionează în imaginea nocturnă a L.A.-ului pe care se proiectează reclame luminoase iraniene. „În timpul zborului, înregistrările unor convorbiri telefonice rememorează evenimente ce au avut loc în Teheran. Poveștile se referă la trecutul orașului. În anii 1970 și 1980, realitatea vieții americane a influențat profund structura socială și urbană din Teheran. Revoluția a pus capăt acestei perioade. Ca cinema-ul science fiction, în care prezentul unui oraș este proiectat în viitor, acest film proiectează trecutul Teheran-ului în prezent, situând-ul în contextul Los Angeles-ului.” (Le Fresnoy)