Belgia

O falsificare a istoriei avangardei artistice, THE SHADOW’S SHARE este un scurtmetraj al macabrului estetizat ce porneşte de la mitul fotografiei ca artă care îşi ucide puţin câte puţin subiectul. Proiectat la Clermont-Ferrand, filmul analizează durerile, obsesiile şi mai ales lucrările groteşti ale fotografului dispărut Oskar Benedek şi ţese în jurul acestuia o întreagă istorie personală contrafăcută. Expunându-şi protagonistul spre examinare, Smolders coboară cu violenţă spectatorul de pe poziţia detaşat-condescendentă a celui ce crede a rezolvat misterul şi îi demonstează că oamenii nu pot fi cunoscuţi, cu atât mai putin descifraţi. (Diana Mereoiu, BIEFF)

Talentul, viziunea și filosofia reputatului cineast Eisenstein îl aduc alături de Shakespeare și Beethoven, puțini regizori reușind să atingă acest nivel. În urma lansării revoluționarului Battleship Potemkin, cineastul a cunoscut un succes răsunător pe mapamond și a fost invitat în Statele Unite. Eisenstein a fost respins de lumea Hollywood-ului și a primit critici malițioase din partea conservatorilor. În 1931, a plecat în Mexic, pentru a discuta despre realizarea unui film din fonduri private puse la dispoziție de către simpatizanții americani ai comunismului, conduși de către scriitorul american Upton Sinclair. Experiența senzuală pe care trăit-o în Mexic a avut o semnificație crucială în viața și cariera lui Eisenstein - a reprezentat o punte între primele succese ale carierei sale - Strike, Battleship Potemkin-, și October, care i-a adus faima la nivel internațional și parcursul ezitant care a urmat, cu Alexander Nevsky, Ivan the Terrible și The Boyar's Plot. (Peter Greenaway)

Prezentând 'cele 10 zile în Mexic care l-au transformat' pe cel mai mare regizor de filme mute al Rusiei, Eisenstein in Guanajuato încununează încercările fervente ale lui Peter Greenaway de a surprinde cea mai importantă experiență personală și momentul de intensă frustrare profesională ale idolului său. Filmul sugerează cu satisfacție că aceste momente au coincis cu pierderea virginității lui Eisenstein, la vârsta de 33 de ani, eveniment petrecut la mii de kilometri de țara sa (încă) homofobă. Determinat să vitalizeze o latură a cinematografiei care, după spusele sale, a stagnat în ultimii 90 de ani, de când Sergei Eisenstein a lansat Strike, Greenaway a realizat cu măiestrie un film biografic neconvențional și cu o doză scandaloasă de profan ce ar putea fi apreciat la adevărata sa valoare peste zeci de ani. (Peter Debruge, Variety)

Încărcat erotic și conceput cu măiestrie, Eisenstein in Guanajuato este primul dintre cele două titluri dedicate unor momente din viața cineastului sovietic Sergei Eisenstein, un film ce dovedește că Peter Greenaway nu și-a pierdut nicidecum originalitatea. La vârsta de 72 de ani, regizorul britanic de excepție își păstrează abilitatea de a uimi. Un experimentalist din ce în ce mai provocator, Greenaway aparține unei categorii rare, cea a regizorilor care reușesc să încânte și să zăpăcească, să provoace și să șocheze, trăsătură valabilă chiar și în ultima sa perioadă de creație. Vizionarea acestui film provoacă o plăcere vinovată - este un îndrăzneț portret filmic al unei legende ruse și  analizează fără menajamente orientarea sexuală a acestuia într-un fel care nu ar fi fost vreodată posibil în țara sa natală. (Nicholas Bell, ioncinema.com)

Stop-cadrul: cea mai absurdă tehnică de la invenția imaginilor în mișcare încoace. Printr-un complex procedeu de duplicare a aceleiași imagini în nenumărate rânduri, se creează iluzia nemișcării. În acest film realizat prin tehnica stop-motion, figurine identice încearcă să ducă la bun sfârșit sarcina imposibilă de a prezerva blocuri de gheață, asemeni unor arhiviști. Mișcările repetitive reanimează animalele capturate în interiorul blocurilor de gheață.

O plajă îngheţată în timp, ca într-un instantaneu: oamenii se bucură de soare, un copil îşi mănâncă îngheţata, în timp ce tatăl îl pozează. Însă în cadru apare încă un personaj. Înaintând cu greu prin valuri către uscat, un grup de refugiaţi se îndreaptă către siguranţa incertă a plajei, scăpaţi de moartea aproape sigură. Prezentat în premieră la Berlinale 2016 şi inspirat de o fotografie de Juan Medina, Summer este un comentariu politic inteligent şi ingenios despre criza umanitară contemporană. Combinând modelarea 3D cu filmarea pe 16 mm, filmul plasează în contrast noţiunile de stază şi mişcare, de moment şi durată şi dezvăluie cât de eliberator este faptul de a-ţi fi recunoscute suferinţele, dar şi cât de limitate sunt de fapt posibilitățile fotografiilor de a spune poveştile pe care le consumăm cu atâta ușurință. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)

Soarta Julietei ar fi fost poate și mai crudă, dacă nu l-ar fi văzut cu ochii ei pe Romeo mort - scenariu de tipul 'ce-ar fi fost dacă' plauzibil ca introducere a filmului în care Manon Coubia concentrează expresia cinematografică a unei vieți deznădăjduite. O femeie își petrece aproape întreaga viață așteptând ca zăpezile eterne să se topească și să îi redea trupul soțului ei, un alpinist mort într-un accident în timpul unei expediții pe Mont Blanc. Sub privirea camerei și în acompaniamentul șuieratului de vânt, cearșafuri răvășite devin munți acoperiți de zăpadă. Soția zace pe pat perpetuu, visând la trecerea anotimpurilor, pe care o percepem în forma unui time-lapse accelerat. Rătăcind prin timp și prin stări sufletești, The Fullness of Time (Romance) este fundamental un film despre dragostea eternă și despre puterea nelimitată a cinema-ului de a pătrunde în esența trăirilor umane. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)

Pentru scurt timp, pare că avem de-a face cu un film istoric de război. Curând observăm ceva neobișnuit: uniformele tinerilor soldați care umblă dezorientați prin pădure aparțin unor armate diferite, unor războaie diferite, unor timpuri diferite. Urmează interviuri în care tinerii se adresează direct camerei de filmat, cu accente vădit britanice, ceea ce nu corespunde uniformelor sovietice/naziste/americane pe care le poartă. Amintirile împărtășite, cele mai multe despre violențe din timpul războiului, nu pot fi ale lor. În mod și mai straniu, situațiile pe care le descriu încep să ni se pară familiare. În doar 18 minute, printr-un melanj de decizii regizorale surprinzătoare, THE REMEMBERED FILM examinează dificultatea de a stabili în ce proporție memoria - atât cea individuală, cât și cea colectivă –reprezintă o realitate obiectivă și în ce măsură este produsul ficțiunilor pe care ni le-am însușit. În mod implicit, acesta abordează contribuția cinemaului la crearea memoriei și felul în care ne formează înțelegerea evenimentelor istorice. (Ioana Florescu, BIEFF 2019)

Ce mai înseamnă să fi cetățean al unei națiuni, atunci când propria ta identitate e mai degrabă ambiguă? Un grup de performeri multi-generațional și multi-rasial se îmbarcă într-o călătorie din nordul Franței spre Veneția care devine în scurt timp o căutare escapistă a unui “altundeva” ideal, în egala măsură tangibil și imaginar. Folosindu-se de montajul frenetic caracteristic lui PROVOUST, THEY PARLAIENT IDÉALE invită spectatorii să se scufunde în adâncurile universului tentacular al unui utopic subconștient colectiv, alunecând în sublim pe ritmul șoptit al poveștilor spuse de ansamblul de muzicieni, dansatori și magicieni ai filmului.

Focalizând pe conceptul de reprezentare națională, One.Two.Three „este un demers de restituție a rolului quasi-necunoscut jucat de intelectualitatea congoleză în cadrul mișcării Internaționala Situaționistă. Folosit ca spațiu experimental pentru re-interpretarea unui cântec de protest scris de situaționistul congolez M'Belolo Ya M'Piku în mai 1968, legendarul club de rumba Un.Deux.Trois din Kinshasa devine cutie de rezonanță pentru impasurile istoriei. [...] În timp ce cântecul pierdut este redescoperit, în Kinshasa izbucnesc proteste populare chiar dincolo de zidurile clubului de rumba. [...] Ceea ce contează aici este poate mai puțin recuperarea cântecului, cât reactivarea conceptului de emancipare - concept condamnat, prin natura sa imprecisă, la a se repeta în cele mai nepotrivite momente”. (Jubilee-art.org)

Ce te poate scufunda? Departe de casă, unde au loc infamele alegeri braziliene din 2018, o tânără plutește pe suprafața apei dintr-o piscină. Jos, la fundul apei, e Brazilia, văzută ca un vulcan gata să erupă. Cum e situația acolo, își întreabă mama la telefon. Orice altceva pare frivol. Cum e situația acolo, insistă ea. Filmul hibrid al LUISEI MELLO traduce un atac de panică în cinema – ficțiune, non-ficțiune, un aici concret și un aiurea incert. Doar că aiurea înseamnă acasă, iar atacul de panică nu e unul generic, ci unul al expatului, care trăiește paradoxul de a se simți vulnerabil cu toate că este în siguranță. (Călin Boto, BIEFF 2020)

SUN DOG pornește de la imaginea macro a unei Rusii de care nu-ți poți da seama niciodată dacă este apocaliptică sau realistă și se apropie de micro-ul adesea lynchian al câtorva vieți aglomerate în apartamente sărăcăcioase de bloc. JESPERS construiește un univers parcă prins într-o noapte de viscol eternă, inhabitat de gopnici și băbuști ale căror vieți se desfășoară în relanti, unde niciodată nu este clar dacă momentul dezastrului este pe cale să se petreacă, sau este deja cu mult în trecut. (Flavia Dima, BIEFF 2020)

O plajă îngheţată în timp, ca într-un instantaneu: oamenii se bucură de soare, un copil îşi mănâncă înghețată, în timp ce tatăl îl pozează. Însă în cadru apare încă un personaj. Înaintând cu greu prin valuri către uscat, un grup de refugiaţi se îndreaptă către siguranţa incertă a plajei, scăpaţi de moartea aproape sigură. Prezentat în premieră la Berlinale 2016 şi inspirat de o fotografie de Juan Medina, SUMMER este un comentariu politic inteligent şi ingenios despre criza umanitară contemporană. Combinând modelarea 3D cu filmarea pe 16 mm, filmul plasează în contrast noţiunile de stază şi mişcare, de moment şi durată şi dezvăluie cât de eliberator este faptul de a-ţi fi recunoscute suferinţele, dar şi cât de limitate sunt de fapt posibilitățile fotografiilor de a spune poveştile pe care le consumăm cu atâta ușurință. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)