THE WHITE ROSES

Comentariul curatorului:
Un grup de oameni dansează într-un spațiu deschis pe muzica celor de la Supertramp. Surorile duc flori la un mormânt, adâncindu-se în zăpadă, purtând coronițe cu flori în păr. Tatăl lor le îndrumă. Ele se îmbrățișează. Pozele închise în amuleta fratelui, Gabriel, invocă amintiri. Mama este moartă - cum vor putea ei umple golul lăsat de ea? Fiecare membru al familiei încearcă să își găsească propria cale și este obligat să îşi redefinească direcția. (Maike Mia Höhne)

Ne este înfățișată o narațiune dispersată (…) ce încearcă să ne arate o latură diferită a celui care a suferit o pierdere și caută, acum, să se regăsească pe sine. Dacă pe de o parte orice logică este eliminată, pe de altă parte spectatorul este purtat printr-o serie de imagini în slow-motion ale unor cântăreți din corul unei biserici, ca și când Amarante ar dori să demonstreze că speranța și credința încă ocupă un loc important în viața acestei familii. Dacă mediul rural în care familia se întâlnește este o reflexie clară a spațiului psihologic rece, izolat și distant care se împletește perfect cu atmosfera funebră, la fel de adevărat este că astfel de acțiuni, ca aceea care ne îndrumă spre cor, sunt menite să ne ofere un indiciu asupra unei senzații de confort care ar putea să revină (sau nu) cândva. (Paulo Peralta, CinEuphoria)