Austria

Distins cu Menţiunea Specială în cadrul premierei de anul trecut la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, The Exquisite Corpus, realizat de Peter Tscherkassky este mult așteptata continuare a filmului Coming Attractions din 2009. Având ca material şi bază tematică imagini erotice culese din surse variate, Tscherkassky îşi foloseşte tehnicile bine-cunoscute pentru manipularea analogului, creând o veritabilă paletă de minunății: ajungând în mijlocul unei colonii de nudişti, un cuplu se apropie de o femeie care doarme pe plajă. Starea ei pur întâmplătoare de visare acaparează totul şi ne trezim aruncaţi în fiecare detaliu vizual al visului erotic al oricărui pasionat al celuloidului. Montajul şi manipularea digitală ghidează structura narativă a filmului lui Tscherkassky despre seducţia şi orgasmul triumfător al corpului, amplificat de colajul hipnotic de sunete realizate de colaboratorul său frecvent, Dirk Schaefer. Prin măiestria sa, The Exquisite Corpus deconstruiește deopotrivă vizualul şi corpul omenesc, într-o delicioasă sărbătoare a extazului. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Situat la granița dintre documentar, filmul-jurnal și filmul eseu, The Pimp and His Trophies este o rememorare onirică a amintirilor din copilăria regizoarei despre bunicul său – unul dintre cei mai infami proxeneți din Salzburg. Cu o imagine extraordinară, realizat pe o peliculă de 35mm și înfățișând ambianța claustrofobă a amintirilor contradictorii, filmul folosește fotografii de arhivă și cadre de atmosferă ale interioarelor plușate ale bordelului ca expedienți asociativi pentru narațiune. Punctul central al filmului este absența structurală, care învăluie spectrele corporale ale afacerii ilegale a familiei. Aflând de pasiunea bunicului pentru vânătoare, amintirile autoarei capătă o nouă viață, ieșind la suprafață din memoria confuză prin procesul de reflecție cinematică. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Precum pâlpâitul filmelor mute sau rememorarea greoaie, Uncanny Valley, de Paul Wenninger, dezvăluie povestea traumei de război înfățișând camaraderia dintre doi soldați singuratici care încearcă să răzbată prin tranșeele Primului Război Mondial. Folosind mecanica estetică regăsită în animația stop-cadru, protagoniștii din viața reală ai lui Wenninger se mișcă precum marionete într-un teatru al războiului, care licărește, la fiecare pas, frică și pericol. Impulsionați de instincte de supraviețuire și de mișcarea de balet a camerei de filmat, ce traversează timpul și spațiul în cadre lungi uimitoare, cei doi soldați se ivesc din ruinele războiului, șocați de suflul exploziilor și cu spiritul înfrânt. Plin de atmosferă și fascinant, Uncanny Valley oferă o expunere convingătoare privind abstractivizarea inevitabilă a istoriei, prin uitarea experienței individuale în favoarea reprezentării superficiale a posterității. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 

Un film-coregrafie încărcat cu semnificație politică, THAT HAS BEEN BOTHERING ME THE WHOLE TIME ridică întrebări legate de libertate și prohibiție în viața femeilor musulmane. Aici burca reprezintă o formă de auto-exprimare. Spectatorul este ţinut la distanță prin cadre disparate înfățișând un trup în mișcare, în timp ce foşnetul hainelor şi sunetul respiraţiei îl implică direct. Din moment ce aşa ceva, de fapt, nu ar fi niciodată posibil în public, mesajul scurtmetrajului nu poate fi transmis decât arătând că filmul în sine este o iluzie. Scena finală, de culise arată că totul a fost doar o reprezentație, deturnând cinema-ul prin cinema. (Bianca Bănică, BIEFF)

Câştigător al premiului pentru Cel mai Bun Scurtmetraj la Veneţia, cel mai recent film al maestrului cinemaului experimental postmodernist Peter Tscherkassky, COMING ATTRACTIONS este un omagiu adus începuturilor cinema-ului, respectiv conceptului de cinema al atracţiilor. Manipularea fragmentelor din reclame filmate pe face trimiteri la secvențe din filme mute, adoptând limbajul cinematografic specific acestora. Un pas-de-deux al formei şi ritmului, Coming Attractions readuce trecutul în actualitate, oferind o lecţie de istorie a cinemaului care este în egală măsură prilej de reflecţie şi deliciu al simţurilor. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Ghidați de o voce suspicioasă și de filmări realizate de cineva din interior, avem șansa unei priviri în exclusivitate în culisele intrigilor malefice ale unei națiuni. Țara? Iran. Operațiunile sale secrete? Dezvoltarea armelor nucleare și un program la nivel național de instruire având ca scop terorismul subversiv internațional. Puțin câte puțin, atracțiile turistice ale unei țări și farmecul său cultural sunt întoarse pe dos, alimentând tehnicile occidentale de propagare a fricii. O re/deconstrucție înfricoșătoare a manipulării media ca propagandă, fapt care a devenit atât de răspândită în era digitală, Empire of Evil ne îndeamnă să punem la îndoială mesajul, căutând în el fisuri didacticiste (sau luptători de gherilă în chip de pui și roboți ucigași deghizați în manechine). (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)

Prim planuri fetişizate schiţează lumi vizuale minunat de tulburătoare şi fascinante. Fiecare cadru atinge climaxul dorinţei şi fanteziei; obiectul și subiectul privirii se contopesc. Filmul se încheie cu o scenă de alpinism într-o furtună de zăpadă. Cele cinci protagoniste urcă zidul montan și, aparent fără frânghii, înaintează hotărât, trecând dincolo de limitele ecranului. Cu un umor subtil şi cu actori superlativi (umani şi non-umani), Katrina Daschner reuşeşte să pună în scenă cu măiestrie în Horse Boobs rupturi şi stări de iritație, atât de necesare actului de a dezvălui şi de a dori. (Christiane Erharter)

CAUSE OF DEATH celebrează și deplânge totodată corpul feminin - folosindu-se extensiv de arhive videografice din prima jumătate a secolului XX și de animații sau documente atât pentru a surprinde momente în care au loc varii ritualuri feminine, în diverse culturi, sau momente de intimitate cu propriul corp, dar și pentru a documenta arderile pe rug ale „vrăjitoarelor” și variile forme de violență extremă împotriva femeilor. Un slam poem cinematografic care încapsulează și revendică de pe poziții feministe două milenii de istorie a femeilor. (Flavia Dima, BIEFF 2020)

Cu acțiunea plasată într-o metropolă dintr-un viitor distopic nu foarte îndepărtat, ESIOD 2015 este o viziune lirică asupra unei iminente singularități financiare, în care o comodificare centralizată a transformat tot ce există în valoare monetară: de la spații urbane și structuri sociale, până la memoria noastră colectivă. Protagonista, întâmpinată de sterilitatea silențioasă a arhitecturii moderne și de voci fără trup, pătrunde în centrul orașului într-o stare de uluire. Străbătând acest babylon citadin ostil și trecând prin puncte de control stil ghetou, ajunge la destinație: sediul central al băncii care stochează toate datele, finanțele și amintirile societății. În timp ce managerul virtual o ghidează în accesarea contului, corpul devine performativ, iar memoria colectivă și istoria se dizolvă în pointilism virtual. În spatele emoțiilor manifeste ale protagonistei se află un secret bine ascuns din calea algoritmilor singularității - un element subversiv menit să declanșeze revoluția din interior. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)

Întorcând spatele, metaforic vorbind, stereotipiilor formale și narative și întreptându-și atenția - și camera - către o latură mai sumbră a Californiei, Gerhard Treml și Leo Calice se distanțează de abordările prudente ale acestui teritoriu american în cinema. Trei momente prezintă trei personaje care s-au retras in deșert pentru a se elibera de anxietățile provocate de o societate din ce în ce mai apăsătoare. Șamanul schizofrenic de origine amerindiană, mama terorizată de gândul că fiica ei ar putea cădea victimă pedofililor și femeia care crește viermi de pământ pentru reciclarea deșeurilor organice și susține că duce o viață autonomă, sunt înfățișați minimalist, în secvențe statice filmate în plonjeu, cu poveștile lor narate din off pe un ton calm, în contrast cu conținutul neliniștitor. Autorii au ales un unghi și o perspectivă aproape imposibile pentru a filma și a spune aceste povești profund umane, într-o manieră cinematografică în care intimitatea și detașarea apar într-o combinație unică. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)

ZWIRCHMAYR nu răspunde la teorie cu teorie. Pornind de la un text scris de Jean Baudrillard, regizoarea realizează mici studii de caz, viniete suprarealiste sau performative care se învârt în jurul mișcărilor seismice și ruinelor, subiectele tratate în eseu. Un bărbat pozează nud la malul mării. Mai devreme era complet acoperit de pietriș. Două corpuri goale bântuie o clădire istorică. Timp înghețat, timp suspendat, o realitate alternativă, resurecții – răspunsul regizoarei la toate astea e, desigur, actul filmării, cel care îi și încheie filmul. (Călin Boto, BIEFF 2020)

Poți să ți-o tragi într-un ritm neregulat? PROGRESSIVE TOUCH prezintă trei scene de dragoste absurde, pline de spirit, în care scopul este de a „îmbunătăți” sexul complicându-i ritmul și coregrafia. Sexul ca un dans ca o comedie. Realizată de trei cupluri din viața reală, fiecare mișcare explicită a dansatorilor este sincronizată cu muzica propulsivă, imprevizibilă, care împrumută elemente din rock progresiv, trap și math metal.

Izolându-se de lumea exterioară şi de contactul uman real, omul urban îşi reinventează identitatea în mediul virtual, în METUBE de Daniel Moshel, un omagiu savuros de obraznic adus nenumăraților artiști în căutarea auto-exprimării prin rizomii YouTube-ului. Faimosul tenor de operă August Schram joacă rolul protagonistului blând si chel a cărui prestație din Carmen de Bizet este întreruptă de mama lui grijulie. De acolo, one-man show-ul dezlănțuie o avalanșă exuberantă de genuri (masculine, feminine şi cinematografice), reflectând personalitățile caleidoscopice ale internetului, celebrând de asemenea diva noastră interioară. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

DIARY OF SOMEONE WAITING ilustrează rutina vieții non-eroice a unor tineri soldați care păzesc granița, pregătindu-se pentru un război care nu vine, așteptând să prindă imigranți care nu apar niciodată,  distrându-se în zăpadă ca niște băieți de doisprezece ani veniți în tabără. Cu umor absurd, beckettian, orice urmă de autoritate dispare atunci când soldații încep să se filmeze unul pe celălalt. Filmul este o descriere generică a ceea ce viața însăși devine la un moment dat: o lungă așteptare ca ceva să se întâmple. Aruncând o privire atentă care schițează observații exacte, filmul explorează sinele adevărat al acestor soldați, pe timp de pace, atunci când ei înşişi trebuie să decidă cine sau cum să fie. (Bianca Bănică, BIEFF)

Sclavi sexuali corpolenţi, fanatici nazişti cântăreţi la tubă, fantezii cu păpuşi renăscute – nimic deosebit pentru guru-ul recunoscut al grotescului, Ulrich Seidl, care se întoarce la filmul documentar cu IN THE BASEMENT. Fascinant și sordid în egală măsură, această incursiune meticulos construită în interiorul mai multor pivniţe aparţinând unor austrieci din clasa de mijloc (un spațiu, după spusele lui Seidl, pe care conaţionalii săi îl rezervă în mod tradițional hobby-urilor lor celor mai private) dezvăluie mai mult decât câteva descoperiri uimitoare. (Guy Lodge, Variety)
 
La baza lui In the Basement se află noţiunea că fiecare bărbat şi femeie de pe stradă ar putea fi, în secret, un bigot sau un mare cântăreţ de operă. Faptul că In the Basement ia în considerare un spectru larg de posibilităţi în ceea ce priveşte indentităţile secrete este ceea ce face din această explorare a celor mai întunecate colţuri ale psihicului uman egală, dacă nu superioară, celor mai recente ficțiuni narative ale lui Seidl. (Tomas Hachard, Slant Magazine)
 
În Austria, pivnița este un spațiu al relaxării și al inimităţii. Mulți austrieci petrec mai mult timp în subsolul casei lor decât în sufragerie, aceasta din urmă fiind de multe ori doar o fațadă. Pivnița este de fapt locul unde se lasă pradă nevoilor, hobby-urilor, pasiunilor şi obsesiilor lor. Dar, în subconștientul nostru, pivnița este, de asemenea, un loc al întunericului şi fricii, un spațiu al abisului uman. Filmul vorbește despre oameni și pivnițe, și despre ce fac oamenii în pivnițe, în timpul lor liber. Vorbește despre obsesii. Despre muzică de fanfară și arii de operă, despre mobilier scump și glume masculine ieftine, despre sexualitate și tir, fitness și fascism, bice și păpuși. Dupa trilogia sa ambițioasă PARADISE, Ulrich Seidl se întoarce la formatul documentar cu In the Basement. Un film-eseu deopotrivă amuzant și trist, acesta foloseşte tablourile filmice caracteristice regizorului pentru a sonda subteranul sufletului austriac.