- You are here: Acasă > Filme > Competiție internațională > A brave new world - Embracing Utopia
Sunteți aici
A brave new world - Embracing Utopia
EMBRACING UTOPIA e un manifest, o reafirmare a forței transformatoare și emancipatoare a imaginii utopice. Descrisă în cuvintele artistei Marwa Arsanions ca “o imagine în continuă mișcare, care refuză contururile fixe, nesfârșită și fără de sfârșit”, “o imagine care curge nelăsându-se identificată și inventariată”, imaginea utopică aparține în egală măsură conștientului și inconștientului. Fie că vorbesc de un “altundeva” ideal, tangibil și totodată imaginar, de o terra incognita transformată de către om și pentru totdeauna în transformare în ciuda lui sau de o planetă îndepărtată unde timpul și suferința au încetat să mai existe, filmele cuprinse în acest program lansează o invitație de de a privi lumea așa cum ar putea să fie, printr-o oglindă speculativă întoarsă realităților contemporane, de a îmbrățișa utopia chiar și în vâltoarea acestei minunate lumi noi. (Oana Ghera, BIEFF 2020)
