BIEFF - A decade of cinematic innovation

O experiență contemplativă, fascinantul MOUNTAIN IN SHADOW oferă o perspectivă poetică asupra relaţiei dintre imensitatea naturii și insignifianţa ființei umane, printr-un hipnotic balet al unor schiori care lunecă, pe timp de noapte, pe coasta înzăpezită a muntelui. Pornind de la albul zăpezii, imaginea devine din ce în ce mai întunecată și stilizată, aproape de alb-negru, pe măsura ce reprezentarea realistă a muntelui se transformă într-un spațiu spectral, oniric, generând o trecere dinspre nivelul fizic către cel metafizic. Tratând peisajul ca pe o experienţă tactilă, reliefând texturile şi subminând materialitatea şi relaţiile spaţiale, regizorul creează o coregrafie vizuală a sublimului care-ţi taie respiraţia.

Adesea, peisajele cele mai verzi tăinuiesc realități aride, distrăgându-ne atenția și înlăturându-ne grija față de acele realități. În cazul Parcului Arab League din Casablanca, RANDA MAROUFI ne duce dincolo de verdele idilic al parcului și ne permite să explorăm ce se află dincolo de proverbialul „gard vopsit”. În locul tihnei turistice, cadrele POV ne dezvăluie carusele abandonate printr-o vegetație sălbatică și alei presărate cu gunoaie. Acesta este pământul pe care calcă apăsat tinerii urbani ai Marocului. Comentariile lor se aud fragmentat pe fundal, pe măsură ce aceștia interpretează în fața camerelor de filmat, încercând să obțină aprobarea rețelelor de socializare. Materializând această prezență-prin-postură prin cadre ce surprind trupuri încremenite în mișcare, THE PARK ne oferă privilegiul de a cutreiera virtual un spațiu în care abandonul tineresc și fricile societății converg. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2016)

Dacă La Trahison Des Images a lui Magritte 'nu este o pipă', potrivit lui SCOTT CUMMINGS 'BUFFALO JUGGALOS nu e un documentar'. Filmul debutează ca un portret stilizat al comunității americane Juggalo, grupul de fani devotați ai trupei de rapcore Insane Clown Posse (și ai trupelor afiliate aceleiași case de discuri). În decoruri urbane prozaice, ascunși în spatele machiajului lor ritualic, un grup de Juggalos privesc direct în obiectiv - ne privesc - cu o nonșalanță pasivă. Totuși, cu fiecare nouă 'natură moartă', pe măsură ce ethos-ul Juggalo devine manifest, atrăgându-ne în spiritul lui suprarealist, o senzație de neliniște tulbură comfortul suburbiei. În cele din urmă, suntem seduși și abandonați de această adevărată celebrare a Americii sub-culturale, o forță vitală viscerală a cărei filosofie de viață este „No Fucks Given”. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

DEPLOYMENTS e despre a deține controlul și puterea; e un joc în care trebuie să fii vizibil și invizibil, prezent și absent. "Vedem un puzzle de imagini ale controlului exercitat de stat, simulări ale unei operațiuni polițienești masive, exerciții ale piloților de luptă la simulator și profilul mișcărilor unei mulțimi de protestatari. Auzim coduri, comenzi, ordine. Totul se petrece într-un ritm aproape poetic. Pe ce se bazează controlul și practicile media? Observăm cum ele urmează un algoritm destinat să atingă un scop, dar care are, în același timp, o anume muzicalitate." (Lukas Stern, DOK Leipzig)

După ce ne-a purtat anul trecut printr-un fantomatic univers post-clubbing cu 'Fiesta Forever', JORGE JÁCOME revine la BIEFF cu un alt fel de utopie. Toată populația arhipelagului Azorelor ar fi luat calea refugiului către continent, alungată fiind de o explozie incontrolabilă de hortensii, plante de altfel inofensive. Camera îi urmărește pe cei doi soldați, singurii trimiși în misiune pe insulă, în cadre compuse luxuriant pe fundalul invaziei florale în albastru și violet și pătrunde în poveștile lor despre nostalgia trecutului și tristețea dezrădăcinării. Se vorbește și despre recoltare, export și tratamente aplicate florilor, semn că la originea proliferării patologice ar fi chiar reprezentanții exilați ai rasei umane. (Adina Marin, BIEFF 2018)

“Într-un „master class de etnologie psihedelică”, „cinema-ul transcedental al lui RUSSELL își demonstrează încă o dată puterea de a fascina în impresionantul RIVER RITES, care transformă peisajul idilic de pe malul unui râu - unde un grup de copii ai tribului Saramacca Maroon se joacă în apă - într-un adevărat ritual animist.” (New Zealand Film Festival) “Misterul şi frumuseţea acestui film au la bază un truc cinematografic simplu. Un râu undeva în Surinam: copii și tineri zburdă în apă. Regizorul transformă această scenă cu aer de mit într-un dans, în care grația gesturilor protagoniştilor devine energie şi ritm în formă pură. Un joc filmic în cel mai adevărat sens al cuvântului, amintind de unele dintre filmele Mayei Deren. Sau, în alte cuvinte, un film despre cum cinemaul devine poezie, corpul uman un artist acrobat neobosit, iar câţiva paşi simpli de dans o filozofie de viață.” (Senscritique)

Câştigător al Marelui Premiu la Bucharest Internationale Experimental Film Festival 2011 , OUT e un hibrid de documentar, film horror, spectacol erotic şi reflecţie politică. Partea centrală a filmului e o secvenţă sado-masochistă, care se desfasoara într-o sufragerie obisnuita. Scena nu e jucată, ci “prestata” de două femei ale căror preferinţe se îndreaptă către sado-masochism şi în viaţa reală. Dar de data aceasta, loviturile primite de la “Stapana” o fac pe “Sclava” sa scuipe fraze care sunt citate din discursurile ministrului israelian al afacerilor Externe, avigdor lieberman, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai radicali politicieni israelieni de extremă dreaptă.

O plajă îngheţată în timp, ca într-un instantaneu: oamenii se bucură de soare, un copil îşi mănâncă înghețată, în timp ce tatăl îl pozează. Însă în cadru apare încă un personaj. Înaintând cu greu prin valuri către uscat, un grup de refugiaţi se îndreaptă către siguranţa incertă a plajei, scăpaţi de moartea aproape sigură. Prezentat în premieră la Berlinale 2016 şi inspirat de o fotografie de Juan Medina, SUMMER este un comentariu politic inteligent şi ingenios despre criza umanitară contemporană. Combinând modelarea 3D cu filmarea pe 16 mm, filmul plasează în contrast noţiunile de stază şi mişcare, de moment şi durată şi dezvăluie cât de eliberator este faptul de a-ţi fi recunoscute suferinţele, dar şi cât de limitate sunt de fapt posibilitățile fotografiilor de a spune poveştile pe care le consumăm cu atâta ușurință. (Diana Mereoiu, BIEFF 2017)

„Se simte în ultimul film al lui FONSECA un fel de melancolie care se regăseşte în acordurile tulburătoare ale Fado-ului. THE WAVES are o dimensiune contemplativă, aproape ezoterică, ce leagă omul şi natura, viaţa şi moartea, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.” (Marie Bergeret, Formatcourt) Folosind o naraţiune eliptică, THE WAVES spune povestea a două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă. Filmul se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze - un „paradis pierdut", devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană.

Transpunere animată pe computer a unei patrule sud-coreene de-a lungul zonei demilitarizate (DMZ) aflate la granița cu Coreea de Nord, 489 YEARS, de HAYOUN KWON pune problema (im)posibilității de a reprezenta și experimenta spațiul tranzițional al granițelor - văzute ca limite ce separă mai mult decât simple geografii. Folosind unghiul subiectiv al gamer-ului (FPS - First Person Shooter), acuratețea foto-realistă a CGI-ului și imageria vivantă a storytelling-ului, naratorul ne poartă pe traseul său obișnuit prin zona demilitarizată, sub camuflajul întunericului și amenințarea iminentă a inamicului nevăzut. Până când un moment de teroare îl țintuiește locului, devenind o clipă magică, în care frumosul i se revelează într-unul dintre cele mai neașteptate locuri. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2017)