An Act of Violence

Nu aflăm nici cine e Mohammad, nici care era muntele corect. Ce aflăm, în schimb, este ceea ce se întâmplă pe muntele greșit: întâlnirea dintre Mili, care încearcă să ducă o viață cinstită, păstorind o turmă de berbeci, amenințați mereu de o lume dură și indiferentă și Avraam, căruia Dumnezeu îi spune în ultima clipă să sacrifice un berbec în locul fiului său. Filmul pune bazele unui proiect mai larg: cel de-a ne apropia de intim pornind de la Biblie, întreținerea relației dintre noi și lume prin reîntoarcerea la povestea Creației. (FID Marseille)

Cum putem traduce urmările unui act de violență și cum putem cuprinde conștiința cuiva în timpul unei suferințe extreme? MAO HAONAN creează un univers alternativ, artificial, care îți va scurtcircuita placa de bază. Un univers umed și electric, întunecat și luminat de neoane și flăcări în proporții egale. Haonan e interesat de o microsociologie a simțurilor, în care spațiile, texturile și sunetele ne spun o poveste prea mică pentru a fi înțeleasă. (Emil Vasilache, BIEFF 2020)

Oare teroarea războiului sau cea a unui corp neînsuflețit devine mai ușor de suportat în realități randate pe calculator? Oare devin armele mai puțin letale? Dar PTSD-ul unui veteran? Cui îi servesc aceste simulări ale teatrelor de război? Cine se identifică în aceste scenarii, foști soldați mânați de teroarea războiului sau viitori soldați care fetișizează acest univers? Acestea sunt câteva întrebări puse de MY OWN LANDSCAPES. O lume open world a simțurilor, un sanatoriu 3D al soldaților traumatizați, o reconsiderare a spațiului și percepției într-un univers alternativ, asta propune filmul lui Antoine Chapon. (Emil Vasilache, BIEFF 2020)

Subiectul prelegerii care stă în centrul filmului - condamnarea la patru luni de închisoare într-un centru de detenție pentru adulți a unei fete de 12 ani de origine palestiniană pentru infracțiunea de a purta asupra sa un cuțit - este reală, dar lectorul (interpretat în manieră strălucitoare de Hani Furstenberg) și conținutul discursului ei nu sunt. Artistul multimedia de origine israeliană Roee Rosen conjură o conferință academică care începe pe un ton normal dar alunecă rapid în meditații erotice, îndoieli de sine și o pleiadă de metafore. (Adrian Martin - Viennale)

ISMAËL JOFFROY CHANDOUTIS revine și anul acesta la BIEFF cu un film profund, care ne pune în fața problemei posibilității recuperării memoriei prin imagini. MINDSTREAM aduce laolaltă medii diferite și aparent haotice, punându-le în slujba reconstrucției unui eveniment teribil, un atac cu bombă la metrou. Amnezia Sabinei, una dintre persoanele aflate în garnitura de metrou la momentul exploziei, e îmbrăcată în pixeli, filmări de arhivă și reconstrucții defragmentate ale spațiilor în care ea s-a găsit, dar de care nu își amintește nimic. Problema documentului-imagine devine clară în clipa în care Sabine nu pare să mai aibă vreo legătură cu acel trecut, iar înregistrările devin simple carcase pentru un trecut inexistent, traumatic. (Emil Vasilache - BIEFF 2020)

Corpuri în straie crem, statui albe îmbătrânite de timp, soldați în uniforme pe care doar nostalgia sau critica le mai pot scoate de la naftalină, arme cu muștiuc portocaliu - sunt folosite toate odată pentru a creea un performance funebru. Un grup de persoane înarmate, care se situează undeva la granița dintre militantism și dans performativ, mărșăluiesc pe străzile din Philadelphia. Polițiști pe bicicletă, agenți de securitate sau străini înarmați cu telefoanele sunt martori, paznici. Între aceste două grupuri se formează un spațiu silențios, de necuprins. În contextul unor evenimente recente, ne putem întreba: pentru cine sunt aceste statui? Ca mai apoi filmul să afirme: noi suntem dispuși să vă îngropăm armele, voi sunteți? (Emil Vasilache, BIEFF 2020)