24 – 29 noiembrie 2020 / Online / ediția a 10-a

Parteneri

Sublime bodies

Sublime bodies

În SUBLIME BODIES, corpul este simultan obiect și subiect: atât ca unitate lexicală a unui vocabular cinematografic axat pe reprezentare, dar și ca punct de pornire a unei reflecții experiențiale asupra unor concepte precum întruparea, identitatea, sexualitatea și senzorialitatea. Filmele glisează cu ușurință între o perspectivă interioară și exterioară, punând în tensiune atât actul privirii (și implicit cunoașterea vizuală și auditivă a corpului) cu subiectivitățile trăirii în corp, cu cunoașterea sa empirică ce vine dinspre interior. Sublime Bodies urmărește totodată contrastul dintre aici-ul trupului și acolo-ul ecranului sau al Celuilalt, problematizând așadar percepțiile externe ale corpurilor dimprejur, cât și înțelesurile unice ce pot fi derivate din combinația simțurilor de proximitate și a celor de distanță, a plăcii turnante dintre simțirea activă și cea pasivă. (Flavia Dima, BIEFF 2020)

Sublime Bodies. Revendicări ale reprezentărilor sexualizate ale corpului

Distingând cu atenție între ceea ce este natural și ceea ce este normal (adică, constructe sociale), dezbaterea propusă aici va chestiona diverse norme sociale și preconcepții despre sexualitate, într-o încercare de a revendica puterea reprezentărilor sexualizate ale corpului dintr-o perspectivă queer, eliberând calea pentru identitate și libertate persoanlă.

Această dezbatere va fi prezentată în relație cu programul competițional Sublime Bodies.
 
Regizori invitați: Ann Oren, Michael Portnoy, Babeth M. VanLoo
Regie: 
JAYNE PARKER
La o primă vedere, nimic nu se petrece în AMARYLLIS. Dar e nevoie de o a doua. Un studiu poetic și domol al florilor de amarilis, filmul lui JAYNE PARKER ne cere mai multă atenție decât suntem adesea dispuși să oferim ecranului. Această mică odă adusă culorii pe filmul de 16mm nu e un exercițiu calofil, ci o întreagă traducere cinematografică a fascinației oamenilor pentru plante, pentru pigmențiii lor, mișcările milimetrice, reacțiile la lumină. PARKER ia ce ne-am obișnuit să vedem în fundal și îl aduce în prim-plan, trezind, de fapt, un paradox – realizarea unui „anti-film” prin practici profund cinematografice. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
BABETH M. VANLOO
ARNOLD SCHWARZENEGGER - THE ART OF BODYBUILDING folosește material neprelucrat, anume filmări originale pe 16mm, pe care regizoare însăși le-a filmat în anii ’70 cu ocazia concursului de culturism Mister Olympia. VANLOO l-a filmat pe Arnold Schwarzenegger, pe atunci Mister Univers, în jurul anilor 1975-1976. În instalația “Sculpting the Body”, artista l-a prezentat pe culturist ca pe o operă de artă vie: unele ipostaze amintesc de „Gânditorul” lui Rodin. Instalația s-a pierdut, însă înregistrările au fost folosite într-o nouă versiune. În acest nou film vedem material dintr-un interviu luat de Raymond Mondini lui Arnold Schwarzenegger, făcut imediat după ediția din 1976 a Mister Olympia, combinat cu înregistrări ale competiției în sine.
Regie: 
ANN OREN
ANN OREN creează o coregrafie din rutina profesională a unxi artistx foley, interpretatx de Simon(e) Jaikiriuma Paetau, care lucrează la sunetul unor secvențe de dresaj ecvestru. Munca obsesiv de ticluită a artistilor e ușor caraghioasă, însă nu prea. Dar farsa așteaptă după colț – din ce în ce mai senzual, artistic își dizolvă identitatea în cea a calului. Acum artistul performează pentru cameră, în sincron cu secvențele de dresaj pe care OREN continuă să le insereze. Nu poți să te gândești la implicațiile ideatice cât timp acest centaur queer, non-binar și obraznic e pe ecran. Te farmecă. Abia apoi începe decriptarea. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
BENY WAGNER, SASHA LITVINTSEVA
A DEMONSTRATION răscolește liric un moment fascinant din perioada timpurie a științei moderne europene, în care naturaliștii au grăbit un proiect ce se prelungește până în ziua de azi – catalogarea lumii naturale. Se nășteau taxonomii de oameni, plante, animale, pietre, iar tot ce nu-și găsea locul în aceste paturi ale lui Procust științifice cădea sub umbrela monștrilor. LITVINTSEVA și WAGNER caută rămășițe vizuale ale acestor taxonomii în săli de spectacol, muzee, biblioteci, dar și în natură, o lume plină de mici detalii din care s-au construit narațiunile și formele monștrilor. Suntem provocați să resuscităm moduri de a privi și gândi care sunt departe de noi acum, însă pe care le putem accesa în continuare. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
NINA HOPF
„Nu vreau decât să fiu văzut drept cine sunt!”, spune John. Se referă la reticiența sa legată de identitatea lui trans, asta pentru că John se vede pe sine ca fiind bărbat. NINA, sora lui geamănă, face o simfonie a corpului lui în EADEM CUTIS: THE SAME SKIN, un alintat al festivalurilor de film queer. În timp ce regizoarea îl intervievează, el pictează ecranul – amprente, buze, fragmente nedeterminate de forme pe un ecran care timp de prea multe decenii a cerut forme definite. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
ANTOINETTE ZWIRCHMAYR
ZWIRCHMAYR nu răspunde la teorie cu teorie. Pornind de la un text scris de Jean Baudrillard, regizoarea realizează mici studii de caz, viniete suprarealiste sau performative care se învârt în jurul mișcărilor seismice și ruinelor, subiectele tratate în eseu. Un bărbat pozează nud la malul mării. Mai devreme era complet acoperit de pietriș. Două corpuri goale bântuie o clădire istorică. Timp înghețat, timp suspendat, o realitate alternativă, resurecții – răspunsul regizoarei la toate astea e, desigur, actul filmării, cel care îi și încheie filmul. (Călin Boto, BIEFF 2020)
Regie: 
MICHAEL PORTNOY
Poți să ți-o tragi într-un ritm neregulat? PROGRESSIVE TOUCH prezintă trei scene de dragoste absurde, pline de spirit, în care scopul este de a „îmbunătăți” sexul complicându-i ritmul și coregrafia. Sexul ca un dans ca o comedie. Realizată de trei cupluri din viața reală, fiecare mișcare explicită a dansatorilor este sincronizată cu muzica propulsivă, imprevizibilă, care împrumută elemente din rock progresiv, trap și math metal.