- You are here: Acasă > A DOLL'S EYES
Sunteți aici
Cinema Elvire Popesco -
Marţi, 27 Martie, 2018 - 18:00
Cinema Muzeul Țăranului -
Joi, 29 Martie, 2018 - 21:00
Scenariu:
Jonathan Wysocki
Distribuție:
Gabriel Bennett, Luca Flaim, Arnica Skulstad Brown, Camille Schurer, Jonathan Wysocki
Imagine:
Todd Bell
Montaj:
Christine Kim
Sunet:
Colette Dahanne
Coloană sonoră:
Chanda Dancy
Producător:
Jonathan Wysocki
Premieră românească
Ce au în comun o păpușă și monstrul acvatic al lui Spielberg? Aceiași ochi negri și reci, în a căror privire se cufundă Jonathan Wysocki, pornit în a-și analiza amintirile traumei pe care a trăit-o demult, după ce a văzut prima oară filmul Jaws. Făcând uz de procedeul reconstituirii și de testimoniale personale, Wysocki își transportă spectatorul într-o analiză sinceră a copilăriei și a dezvoltării sale ca adult, scoțând în evidență sentimentul înrădăcinat de frică și rușine care l-a urmărit pe parcursul întregii vieți. Portret tandru al călătoriei autorului către descoperirea de sine, A Doll’s Eyes ne amintește că nu e niciodată prea târziu să privești spre interior și către trecut pentru ca viitorul cu care te confrunți să apară mai luminos. (Andrei Tănăsescu, BIEFF 2018)
Regizor:
Contact:
lostofold[at]gmail[dot]com
Festivaluri, premii:
- Busan Cinephile Award - Busan International Short Film Festival 2016
- Best Short - Oslo/Fusion International Film Festival 2016
- Best Short Documentary - SENE Film, Music and Arts Festival, Providence 2016
- Best Short Documentary - Frontdoc International Documentary Film Festival Italy 2016
- Jury Award, Audience Award - Kaleidoscope LGBT Film Festival 2016
- Best LGBTQ+ - Paris Play Film Festival 2016
- Silver Award: Documentary - WorldFest-Houston International Film Festival 2016
- Cleveland International Film Festival 2016
- London Short Film Festival 2016
Statement-ul regizorului:
A Doll’s Eyes a început ca o explorare abstractă a obsesiei mele de-o viață pentru Jaws, filmul-capodoperă lui Spielberg. Torturat de amintirea din copilărie a primei vizionări, am pornit la reconstituirea nu doar a momentului când am văzut filmul pentru prima oară, ci și a efectului pe care l-a avut asupra mea. Aici includ reacția de panică pe care mi-o provoca oceanul, pe care am trăit-o timp de 7 ani în copilărie, revenind mai apoi ca adult, mânat de dorința bolnăvicioasă de a înfrunta rechinul care îmi bântuise imaginația. În reconstituirea evenimentelor, am combinat mai multe formate pentru a reda caracterul de colaj al amintirilor: Super 8mm, Super 16mm, Hi8 și video HD. La montaj, am observat că sub stratul de documentar se ascundea ceva. De ce mă simțeam obligat să fac filmul? În imaginația mea, rechinul era cel care îmi provoca spaimă - sau rechinul reprezenta de fapt altceva? Întrebări neașteptate, care m-au determinat să examinez din nou filmul pe care îl făcusem. După luni de zile în care, împreună cu editorul, am mers în profunzime pentru a descoperi adevărul, a rezultat eseul cinematografic stratificat pe care îl vedeți. A fost o călătorie artistică pe care n-o pot compara cu niciuna din experiențele trăite cu proiectele mele anterioare. Rezultatul e mult mai personal (și mai înfricoșător!) decât am avut de gând, dar sunt recunoscător că tot acest proces a condus la descoperirea adevărului. Nu e ușor, dar am învățat că vulnerabilitatea poate genera multă putere. (Jonathan Wysocki)
A Doll’s Eyes a început ca o explorare abstractă a obsesiei mele de-o viață pentru Jaws, filmul-capodoperă lui Spielberg. Torturat de amintirea din copilărie a primei vizionări, am pornit la reconstituirea nu doar a momentului când am văzut filmul pentru prima oară, ci și a efectului pe care l-a avut asupra mea. Aici includ reacția de panică pe care mi-o provoca oceanul, pe care am trăit-o timp de 7 ani în copilărie, revenind mai apoi ca adult, mânat de dorința bolnăvicioasă de a înfrunta rechinul care îmi bântuise imaginația. În reconstituirea evenimentelor, am combinat mai multe formate pentru a reda caracterul de colaj al amintirilor: Super 8mm, Super 16mm, Hi8 și video HD. La montaj, am observat că sub stratul de documentar se ascundea ceva. De ce mă simțeam obligat să fac filmul? În imaginația mea, rechinul era cel care îmi provoca spaimă - sau rechinul reprezenta de fapt altceva? Întrebări neașteptate, care m-au determinat să examinez din nou filmul pe care îl făcusem. După luni de zile în care, împreună cu editorul, am mers în profunzime pentru a descoperi adevărul, a rezultat eseul cinematografic stratificat pe care îl vedeți. A fost o călătorie artistică pe care n-o pot compara cu niciuna din experiențele trăite cu proiectele mele anterioare. Rezultatul e mult mai personal (și mai înfricoșător!) decât am avut de gând, dar sunt recunoscător că tot acest proces a condus la descoperirea adevărului. Nu e ușor, dar am învățat că vulnerabilitatea poate genera multă putere. (Jonathan Wysocki)